De asemenea, au fost eliberaţi din funcţie şi puşi la dispoziţia unităţii comisarul şef de poliţie Cristian Pintilescu, director adjunct al Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), comisarul şef de poliţie Ion Octavian Nanu şi comisarul şef de poliţie Viorel Marcel Croitoriu, ambii ocupând posturi de şef serviciu la IGPR, decizie dispusă de şeful Poliţiei Române, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul acestora. Subcomisarul de poliţie Andreea Violeta Liţă, psiholog la Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, a fost pusă la dispoziţia unităţii, după ce a fost reţinută de procurorii DNA, în acelaşi dosar.
Şi comisarul şef de poliţie Aurel Lehăduş, comisarul şef de poliţie Marcel Daniel Gomeajă, comisarul şef de poliţie Dan Cristian Puşcaş, toţi cu funcţii de execuţie în Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, au fost puşi la dispoziţia unităţii, după ce DNA a comunicat că a fost pusă în mişcare acţiunea penală în cazul acestora.
Comisarul şef de poliţie Cristea Niculae a fost împuternicit, temporar, în funcţia de director al Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor, acesta fiind, până marţi, director adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale.
CARE SUNT ACUZAŢIILE PROCURORILOR
Adrian Bărăscu, Felicia Violeta Popa şi Andreea Violeta Liţă au fost reţinuţi luni de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curtea de Apel Bucureşti urmând să judece, marţi, propunerea de arestare preventivă a acestora.Directorul suspendat al Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, fals intelectual, uz de fals, influenţarea declaraţiilor, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi abuz în serviciu, toate în formă continuată, potrivit DNA.
Felicia Violeta Popa a fost reţinută pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la deturnare de fonduri, iar Andreea Violeta Liţă, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la deturnare de fonduri.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada septembrie - decembrie 2013, cei trei au constituit un grup infracţional organizat, la care, din 2014, au aderat şi alte persoane, urmărind obţinerea ilegală şi deturnarea de fonduri, dar şi obţinerea de foloase necuvenite, în urma folosirii abuzive a funcţiei.
În acest context, în perioada 2014 - noiembrie 2015, membrii grupului au acţionat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor băneşti necesare protecţiei martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din program. Procurorii susţin că membrii grupului au deturnat sume de bani alocate protecţiei martorilor către achiziţia directă, de la furnizori preferaţi, a unor bunuri şi servicii destinate înzestrării ONPM, inutile sau neperformante, precum şi pentru dotarea funcţionarilor instituţiei.