În ședința de Guvern de marți seara, Cabinetul Grindeanu a aprobat Ordonanța de urgență privind grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate și Ordonanța de urgență privind modificarea codurilor penale, a anunțat ministrul Justiției, Florin Iordache.
"Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unei hotărâri pilot la CEDO și în acest sens am adoptat proiectul de lege privind grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate. Cel de-al doilea proiect de lege vizează Legea pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor", a declarat Florin Iordache.
De asemenea, a fost adoptat Bugetul României pentru 2017, a anunțat ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan.
Acest buget a fost construit respectând trei lucruri fundamentale: datele reale ale economiei românești, programul de guvernare al PSD (...) și (...) principalele politici publice și proiecte naționale ca parte a unei proiecții pentru următorii patru ani, pentru a asigura o dezvoltare coerentă a României", a precizat Viorel Ștefan, în debutul unei declarații de presă, la Palatul Victoria.