România intră în rândul lumii și va avea, în sfârșit, buletine biometrice. Îți vor încăpea în portofel, dar fac mai mult decât să fie mici, aflăm de la playtech.ro
Un proiect de lege conține schimbări majore legate de cărțile de identitate ale românilor. Regulile Uniunii Europene obligă autoritățile să schimbe complet cărțile de identitate naționale până în data de 2 august 2021, când buletinele românilor vor deveni biometrice. Acestea vor include un cip care va stoca o imagine cu fața fiecăruia și două amprente. Proiectul de lege arată că acestea vor include: un certificat digital pentru autentificare emis și înscris de Ministerul Afacerilor Interne, precum și un certificat digital pentru semnătură electronică emis și înscris de MAI. Astfel, fiecare deținător al unui astfel de buletin va putea interacționa online cu autoritățile administrative și se va putea autentifica online pentru a accesa mai ușor servicii bancare, sociale, financiare, fiscale, etc. De asemenea, noul buletin va putea ține loc și de card de sănătate. Va avea o cheie criptografică care ne va permite să ne conectăm mai ușor la sistemul de sănătate, fără să mai fie nevoie de un card separat. La momentul scrierii acestui articol, proiectul de ordonanță este încă la stadiul de dezbatere publică.
Cu ce alte schimbări va veni noul buletin
Proiectul este unul amplu și vizează o serie de modificări. Una dintre schimbările majore se referă la vârsta obligatorie de la care un cetățean este obligat să aibă o carte de identitate. Din 2021, vârsta de la care va fi nevoie să-ți faci buletin va fi de 12 ani. În plus, părinții vor avea posibilitatea să obțină chiar și mai devreme acest document pentru copiii lor. Una dintre cele mai utile schimbări va fi și dimensiunea noii cărți de identitate. Odată cu adoptarea noii legi, buletinul tău va fi mai mic și va ajunge la dimensiunea unui card obișnuit de la bancă sau a permisului de conducere. Pe de altă parte, vei avea opțiunea de a nu opta pentru noi buletine biometrice. În cazul în care nu dorești așa ceva, poți rămâne la o carte de identitate simplă. Totuși, trebuie să știi că această alegere vine și cu câteva impedimente. Cea mai importantă este legată de călătoriile în străinătate. Dacă ai o carte de identitate simplă, n-o vei mai putea folosi în loc de pașaport când vrei să treci granița în Uniunea Europeană.
De ce românii sunt speriați de așa ceva?
În general, pe oameni îi sperie noul, iar adoptarea de buletin biometric este una dintre fricile cu care se confruntă românii. Sau, cel puțin, unii dintrei ei. Buletinul actual românesc este destul de prost gândit, iar schimbările ar fi utile pentru cei mai mulți dintre noi. Totuși, există o parte (mai paranoică) a populației care se teme de o carte de identitate biometrică. În iulie 2017, când s-a mai discutat despre adoptarea în România a unui buletin biometric, românii s-au alarmat. Pe atunci, mulți au asociat adoptarea noii tehnologii cu vânzarea sufletului către Diavol. În mediul online, au existat comentarii de tipul: „[…] cipul din cartea de identitate electronică poate transmite impulsuri către creier şi poate interfera negativ, astfel că oamenii pot fi ușor «manevrați și îmbolnăviți»” sau „[…] ni s-a impus CNP, un număr de codificarea căruia se folosește o tehnologie bazată pe 666”.
În esență, un buletin biometric e ca un pașaport. Pe cip poate stoca informații esențiale și același cip servește la autentificare. În prezent, buletinul pe care îl ai nu are elemente de securitate importante. Odată cu adoptarea unei strategii naționale pentru buletin biometric falsificarea actului va fi mai dificilă.