De sâmbătă, bucureştenii ar putea rămâne fără apă caldă

08 Sep 2016 | scris de Gabriela Antoniu
De sâmbătă, bucureştenii ar putea rămâne fără apă caldă

Conturile ELCEN au fost blocate din dispoziția executorului judecătoresc, mandatat de către directorul general Distrigaz Sud Rețele, Dan Pantilie. În plus, poprirea a fost extinsă și asupra terților popriți, clienți ai ELCEN, printre care și RADET București.

"Conform OG 36/2006, plata subvenției trebuie să fie efectuată de către Primăria Municipiului București în termen de 15 zile de la primirea decontului. Scadența acestei obligații de plată, la data prezentei, este depășită în mod nejustificat. Din cauza acestui blocaj, ELCEN se află în imposibilitatea de a plăti gazele naturale necesare și serviciile aferente, de transport și distribuție, și, pe cale de consecință, există riscul major ca, începând din data de 10.09.2016, producția de energie electrică și termică să fie sistată', se arată într-un comunicat al ELCEN, citat de agerpres.ro.

La începutul săptămânii, ELCEN anunţa că, din cauza unei restanţe de 147,2 milioane de lei, Distrigaz a decis ca, începând din 5 septembrie, să reducă presiunea gazului natural, în mod constant, până la limita de avarie.

"Datoria a fost acumulată în perioada ianuarie 2016 – iunie 2016. În cazul în care aceasta nu va fi achitată, Distrigaz a informat ELCEN că va trece la aplicarea măsurii sistării serviciului de distribuție și, pe cale de consecință, agregatele energetice de la CTE Vest se vor opri. Ca urmare, nu se va mai putea furniza energie termică pentru aproximativ 40% dintre locuitorii Bucureștiului – cartierele Drumul Taberei, Militari și Crângași, dar și o parte din centrul Capitalei. Mai mult decât atât, Distrigaz a anunțat intenția demarării procedurii de executare silită pentru recuperarea unei părți din datoria menționată mai sus", mai preciza ELCEN.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră