Fostul președinte Traian Băsescu a ajuns astăzi la Parchetul General. El va fi audiat ca martor în dosarul deschis după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare în care ar vorbi despre informaţii pe care le primea din dosare aflate în curs de soluţionare.
Zilele trecute, referindu-se la înregistrarea în care vorbeşte despre dosarul lui Dan Voiculescu, Traian Băsescu spunea că este furios pe Sebastian Ghiţă pentru că şi-a permis să îl înregistreze. El a reafirmat faptul că înregistrarea este editată, iar schimbările de sens sunt „consistente”.
„Eu sunt furios pe Ghiţă pentru că şi-a permis să mă înregistreze stând cu mine la masă. Da (confirmă înregistrarea - n.r.). E editată imprimarea, le-a lipit puţin şi a dat schimbări de sens consistente. Nu vreau să discut pentru că o să merg la Parchet probabil, Parchetul a declanşat o anchetă. Însă faptul că stă la masă cu mine şi mă înregistrează...”, a spus fostul şef al statului.