Primarii vor putea să educe preşcolarii din familiile nevoiaşe cu tichete de 50 de lei pe lună

08 Sep 2015
 Primarii vor putea să educe preşcolarii din familiile nevoiaşe cu tichete de 50 de lei pe lună
Deputaţii din Comisia pentru învăţământ au avizat marţi favorabil un proiect de lege, conform căruia autorităţile locale ar urma să aloce din bugetele proprii stimulente de 50 de lei pe lună pentru ca preşcolarii din famliile nevoiaşe să frecventeze grădiniţa.

Proiectul de lege oferă autorităţilor locale posibilitatea de a aloca, din bugetele locale, beneficii sociale cu titlul de stimulent educaţional familiilor, aflate în situaţii de risc, care au copii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani. Cuantumul alocaţiei per familie ar urma să fie stabilit la valoarea de 0,1 ISR (indicatorul social de referinţă), adică 50 de lei, acordarea stimulentului fiind condiţionată de frecventarea cursurilor uneia dintre instituţiile de învăţământ preşcolar de către copiii proveniţi din familiile lipsite de posibilităţi materiale sau cu posibilităţi materiale reduse.

Proiectul de lege privind stimularea participării la învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii dezavantajate are a avut ca punct de plecare rezultatele obţinute de proiectul-pilot implementat de asociaţia neguvernamentală OvidiuRo, în baza căruia un eşantion regional de familii aflate sub limita sărăciei au primit lunar tichete sociale în valoare de 50 de lei, singura condiţie fiind aceea de a-şi duce, zilnic, copiii la grădiniţă. Ca urmare, iniţiatorii proiectului de lege şi-au propus extinderea inițiativei la nivel naţional, în încercarea de a atrage toţi copiii de vârstă preşcolară în interiorul sistemului naţional de învăţământ, precizează membrii Comisiei într-un comunicat de presă.

Proiectul de lege este iniţiat de un grup de deputaţi PSD, PNL şi ALDE, iar Camera Deputaţilor este cameră decizională.

Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!



Alte stiri din Actualitate

Ultima oră