„Vreau să vă spun că și pe mine m-a deranjat când am văzut. Nu mi-am dat seama de acest lucru atunci când poza a fost făcută. A fost, să spun așa, regula de protocol, de aranjare a ministerelor, care le-a dus pe doamne în spate, așa cum în Parlament, dacă v-ați uitat, în momentul votului în plen, la fel, am fost puțin supărat că doamnele au fost puse în spate și bărbații în față. Mi s-a explicat că asta este regula de protocol, că ministerele se pun în ordine alfabetică sau au fost decise de cei din Parlament să le pună în ordine alfabetică, și atunci întâmplarea a făcut că doamnele au fost puse în spate. Însă, cu prima ocazie cu care îi voi avea pe toți miniștrii la ședința de guvern o să refacem poza. Și, dincolo de orice regulă de protocol, o să-mi asum această responsabilitate, să punem doamnele în față, pentru că oamenii care au făcut aceste observații au avut dreptate", a afirmat Cioloș astăzi la Radio România Actualități.
El a subliniat că o treime dintre membrii Guvernului sunt femei, deși nu și-a propus cu orice preț acest lucru la constituirea Cabinetului. „Eu am făcut afirmația că o treime din membrii Guvernului sunt femei cu un titlu de mândrie. Mă bucur. Nu am căutat cu orice preț să fie așa, dar așa s-a întâmplat și mi se pare semnificativ, pentru că pe multe probleme bărbații au un mod de a aborda lucrurile, femeile un alt mod de a aborda lucrurile, și cred că echilibrul este important atunci când se ia o decizie. Echilibrul pe care femeile îl aduc și noi bărbații avem nevoie de multe ori de acest echilibru, pentru a ne tempera modul de a rezolva anumite lucruri", a adăugat Cioloș.