APADOR-CH se teme! Noul „Doi şi-un Sfert“ îi poate asculta pe români fără mandat

20 Oct 2016 | scris de Mara Răducanu
APADOR-CH se teme! Noul „Doi şi-un Sfert“ îi poate asculta pe români fără mandat

 

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a solicitat Ministerului Afacerilor Interne să modifice ordonanţa de înfiinţare a Unităţii de Protecţie Internă (UPI), astfel încât noua structură să poată efectua intreceptări numai cu mandat de la judecător. APADOR-CH anunţă că a transmis, miercuri, Ministerului Afacerilor Interne (MAI) o propunere pentru completarea proiectului de ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Unităţii de Protecţie Internă (UPI).

"Proiectul prevede, printre altele, la articolul 13, că UPI va putea culege informaţii fără mandat de interceptare de la judecător", arată APADOR-CH. Propunerea asociaţiei se referă la obligaţia deţinerii unei autorizări judecătoreşti pentru derularea oricăror activităţi specifice culegerii de informaţii, care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului de către UPI.

„Modificarea proiectului de ordonanţă de urgenţă în acest sens este necesară deoarece, în forma propusă de MAI, UPI ar urma să deruleze acest tip de activităţi în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, lege veche de 25 de ani şi care nu a cunoscut modificări de substanţă în această perioadă. Astfel, măsurile de supraveghere efectuate de UPI ar trebui să aibă doar autorizarea unui procuror", precizează APADOR-CH, potrivit RTV. 

Asociaţia aminteşte că actualul Cod de procedură penală, intrat în vigoare în 2014, stipulează că măsurile de culegere de informaţii/supraveghere a persoanei care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului nu pot fi dispuse de către procuror, ci numai de către judecător, care este magistrat independent. 

În ce se va transforma DIPI 

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a declarat, miercuri, că ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea Unităţii de Protecţie Internă va fi discutată în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare. "Săptămâna viitoare. Am spus că săptămâna asta o las în consultare publică, lunea viitoare facem o conferinţă de presă în care voi explica în detaliu măsura şi miercuri intră în şedinţa de Guvern", a declarat Dragoş Tudorache, întrebat fiind când va fi discutată ordonanţa privind reorganizarea DIPI.

"În subordinea Ministerului Afacerilor Interne se înfiinţează Unitatea de Protecţie Internă ca structură specializată, cu personalitate juridică, care desfăşoară activităţi de identificare, contracarare şi înlăturare a ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc la adresa informaţiilor, patrimoniului, personalului, misiunilor, procesului decizional şi capacităţii operaţionale ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a celor care pot duce la tulburarea gravă a ordinii publice", se arată în ordonanţa de urgenţă supusă consultării publice.

Noua structură va fi sub control parlamentar urmând să fie transmise rapoarte, de către ministrul Afacerilor Interne, cu privire la activitatea Unităţii de Protecţie Internă în domeniul securităţii naţionale. "Comandantul Unităţii de Protecţie Internă este cadru militar în activitate, numit în funcţie de către ministru, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Comandantul Unităţii de Protecţie Internă se subordonează nemijlocit ministrului Afacerilor Interne. Comandantul Unităţii de Protecţie Internă are calitatea de ordonator terţiar de credite în subordinea ordonatorului principal de credite", mai este specificat în proiect.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră