Banii Bisericii Ortodoxe Române reprezintă un subiect care a împărţit România în două tabere: de o parte sunt cei care acuză Biserica pentru faptul că strânge sume fabuloase sub diverse şi nu întoarce în folosul comunităţii aceşti bani, de cealaltă parte sunt cei care susţin că actele sociale, filantropice ale Bisericii sunt suficiente, dar şi greu de susţinut în condiţiile în care Biserica îşi acoperă greu propriile cheltuieli.
Observator Antena 1 şi-a propus să aducă ambele tabere la aceeaşi masă printr-o campanie despre banii Bisericii, preoții buni și preoții răi, sub numele „Afacerile Bisericii – precum în cont, așa și pe pământ”.
În perioada 5-11 octombrie Observator prezintă o serie de materiale realizate de reporterii Andreea Țopan și Ana Moraru, care fac o radiografie a subiectului. Discuţia despre averea Biserii s-a aprins în ultima perioadă, când mai multe voci din societatea civilă au cerut ca BOR să plătească impozite precum restul instituţiilor laice. În plus, în ultimii ani, Biserica Ortodoxă Română a fost măcinată de scandaluri care i-au ştirbit autoritatea. În acest context, cele 7 materiale ale campaniei Observator prezintă, fără patimă, o situație a averii BOR, a felului în care e adunată, dar şi cheltuită aceasta.
Fiecare reportaj difuzat la Observator va arăta şi exemplele de lăcomie din sânul Bisericii, dar şi acţiunile preoţilor cu har care reuşesc să ţină comunităţi întregi pe linia de plutire. De la cum arată structura administrativă ce gestionează funcţionarea statului laic, la cum se transformă o mănăstire într-o mare afacere, la SPA-ul ridicat la Dorna Arini, Suceava, de Mitropolitul Tomisiului sau povestea preotului care a învăţat să facă şi muncă de pompier pentru a-i şti în siguranţă pe cei pe care-i păstoreşte, de la afacerile care fac din Mitropolia Moldovei cea mai bogată mitropolie din ţară, la cazul preotului care are grijă de hrana celor din parohia sa, toate sunt doar o parte dintre aspectele tratate în cadrul reportajelor Observator despre starea actuală a Bisericii.
Câţi bani face Biserica? Şi unde se duc ei? Deşi sunt în fruntea unui popor cu frică de Dumnezeu, mai marii bisericii sunt şi tot mai presaţi să dea răspunsuri şi să fie transparenţi. Pentru că Biserica este moştenitoarea unei averi pe măsura popularităţii încă foarte mari. Într-un amplu demers jurnalistic, reporterii Observator au verificat averea Bisericii şi cum este ea folosită. Cu rele, dar şi cu bune. Cu slujitori ai Domnului apropiaţi de credincioşi, dar şi cu preoţi care nu fac cinste misiunii lor pe pământ.
De azi, echipa Observator propune campania „Afacerile Bisericii - precum în cont, așa și pe pământ. Primul episod, diseară la ora 19.00, la Observator, cu Andreea Berecleanu.