Lucrarea "Anemone" de Ștefan Luchian, clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Național Cultural, va fi pusă în vânzare la suma de 150.000 de euro la licitația de toamnă a Artmark - "Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești", organizată pe 29 octombrie.
Potrivit unui comunicat al casei de licitații, opera "Anemone" de Luchian a făcut parte din colecția deținută de academicianul Emanoil Pantazi. Acesta a donat Academiei Române prin testament întreaga colecție, cu excepția a șase opere, printre care și "Anemone", care au fost însă confiscate de statul român. Lucrarea a fost restituită moștenitorilor academicianului Emanoil Pantazi de către RA-APPS, după decizia în acest sens a magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ultimul loc de expunere a lucrării a fost Vila lac 3, Snagov, fosta reședință a fostului șef de stat Traian Băsescu.
Tabloul semnat de Luchian se află pentru prima oară într-o licitație publică. Prețul de pornire la care opera se va afla în licitație este de 150.000 euro.
Lucrările scoase la licitație sunt expuse la Palatul Cesianu-Racoviță până miercuri. Sesiunea "Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești" va avea loc la Athenee Palace Hilton pe 29 octombrie, la ora 20,00.