Ieri, co-președintele PNL Vasile Blaga și vicepreședintele PNL Ioan Oltean au fost audiați ca martori în același dosar.
Potrivit unui comunicat al DNA, în acest dosar, procurorii o acuză pe Elena Udrea de luare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile în virtutea funcției, spălare de bani în formă continuată, fals în declarații de avere în formă continuată (cu referire la declarațiile de avere din perioada 2009 — 2012).
Elena Udrea este acuzată că, în 2010, în calitate de ministru și de persoană cu funcție de conducere în partid, având influență asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.
"Pentru a-și exercita influența (...), la începutul anului 2012, a primit de la același om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD și o creanță de 900.000 de euro pe care una dintre firmele controlate de acesta o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acțiunile la o societate cu activitate în mass-media", susțin anchetatorii.
Procurorii mai spun că Elena Udrea s-ar fi folosit de influența pe care o avea ca ministru pentru a cumpăra prin interpuși, sub prețul pieței, o vilă pe litoral, pe care ar fi renovat-o cu bani de la compania care avea contract cu ministerul.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Elena Udrea trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemată; să informeze cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemată; să nu părăsească municipiul București, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului; să nu se apropie de ceilalți participanți la comiterea infracțiunii și martori și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect, pe nicio cale.