Ambasada SUA în România publică discursul lui JD Vance de la München, evidențiind fragmentele despre anularea alegerilor

22 Mar 2025
Ambasada SUA în România publică discursul lui JD Vance de la München, evidențiind fragmentele despre anularea alegerilor

Pe 22 martie 2025, Ambasada Statelor Unite la București a publicat un mesaj pe platforma X care pare să transmită un avertisment legat de noile alegeri din România, în contextul unor preocupări mai largi privind democrația și stabilitatea politică a țării. Mesajul ambasadei publica discursul vicepresedintelui JD Vance susținut la Conferința de Securitate de la München, subliniid fragmentele care vorbesc despre anularea alegerilor din România din discursul vicepreședintelui american JD Vance

"Am ajuns, desigur, în punctul în care situația a devenit atât de gravă încât, în decembrie anul acesta, România a anulat rezultatele alegerilor prezidențiale pe baza unor suspiciuni șubrede ale unui serviciu de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor săi continentali.

Din câte am înțeles, argumentul a fost că dezinformarea rusă a afectat rezultatul alegerilor din România, dar i-aș ruga pe prietenii mei europeni să pună lucrurile în perspectivă. Puteți crede că este rău ca Rusia să cumpere reclame în social media pentru a vă influența alegerile. Noi cu siguranță credem asta. Puteți condamna acest lucru chiar și pe scena globală. Dar dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari în publicitate digitală, din partea unei țări străine, atunci încă de la început nu a fost o democrație foarte puternică."

spune fragmentul citat de ambasada

În același timp, surse oficiale indică faptul că Departamentul de Securitate Internă al SUA (DHS) examinează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver (VWP), o mișcare care ar putea duce la întârzierea sau chiar revocarea participării României în acest program, conform unui articol publicat de Valahia.News. În replică, autoritățile române au oferit un răspuns oficial, subliniind că situația nu este legată de România, ci de o evaluare mai largă a politicilor de migrație în SUA.

În contextul acestor evoluții, autoritățile române au oferit un răspuns oficial prin vocea președintelui interimar al PNL, Cătălin Predoiu, care a declarat pe 22 martie 2025, într-o conferință de presă la Suceava, că reevaluarea Programului Visa Waiver nu este o problemă legată de România, ci reflectă o evaluare mai largă a politicilor de migrație în Statele Unite sub noua administrație Trump. „Autoritățile române sunt la zi cu toate operațiunile în privința programului Visa Waiver,” a afirmat Predoiu, citat de SpotMedia.

El a subliniat că România a îndeplinit toate condițiile necesare pentru a fi acceptată în program, dovadă fiind desemnarea oficială din 10 ianuarie 2025, în timpul administrației Biden.

Mesajul Ambasadei SUA din 22 martie 2025, care reia discursul lui JD Vance de la München, a adus în prim-plan tensiunile existente în relația dintre SUA și România, pe fondul preocupărilor legate de democrație, securitate și stabilitate regională. În timp ce SUA par să transmită un avertisment clar privind necesitatea unor alegeri corecte și transparente, reevaluarea Programului Visa Waiver adaugă o dimensiune suplimentară de presiune asupra autorităților române.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră