În curând, la Editura RAO va apărea cartea mea Am fost cândva procuror, din care astăzi voi publica un întreg capitol. De ce acum și de ce fragmentul respectiv? Fiindcă anul acesta se vor fi împlinit trei decenii și jumătate de la asasinarea judiciară a soților Ceaușescu și e bine să ne amintim ce s-a întâmplat atunci, ca să nu repetăm greșelile trecutului. Deși, semnele prezentului mă contrazic și, de nu mă credeți, lecturați iarăși și iarăși ultimele două decizii ale Curții Constituționale, cu nimic mai prejos de sentința nr.1 din 25 decembrie 1989 a Tribunalului Militar Teritorial București...
*
* *
La scurt timp a apărut și hotărârea judecătorească prin care cei doi „tirani” au fost trimiși în fața plutonului de execuție de la Târgoviște. Ori de câte ori citesc această mostră de imbecilitate juridică mă cuprinde furia, una nedomolită de trei decenii și ceva. Și, ca să vă convingeți, vă ofer și vouă posibilitatea de a lectura actul de naștere a justiției... libere și democratice...
„ROMÂNIA
TRIBUNALUL MILITAR TERITORIAL BUCUREȘTI
Dosar nr.1/1989
SENTINȚA NR.1
din 25 decembrie 1989
Tribunalul Militar Teritorial București, constituit conform legii de organizare judecătorească nr. 58/1968, precum și în temeiul Hotărârii din 24 decembrie 1989 a Consiliului Frontului Salvării Naționale, compus din:
Președinte - colonel de justiție Popa Gică
Judecător - colonel de justiție Nistor Ioan
Asesori populari - cpt. Sorescu Corneliu
- lt.maj. Condrea Daniel
- lt. Zamfir Ion
Procuror militar - maior de justiție Voinea Dan
Grefier - plt.maj. Tănasă Jan,
s-a întrunit în şedinţă publică pentru a soluţiona cauza privitoare pe inculpaţii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena, trimişi în judecată prin rechizitoriul Direcţiei Procuraturilor Militare din 24 decembrie 1989, pentru săvîrşirea infracţiunilor de genocid prev. de art. 357 alin. 1 lit. a-c c. pen., subminarea puterii de stat prev. de art. 162 alin. 1 c. pen., acte de diversiune prev. de art. 163 c. pen. şi subminarea economiei naţionale prev. de art. 165 alin. 2 c. pen.
Inculpaţii s-au prezentat în stare de arest, fiind asistaţi de apărătorii din oficiu av. Teodorescu Nicolae şi av. Lucescu Constantin, ambii din Colegiul de avocaţi al Municipiului Bucureşti.
Procedura îndeplinită.
Preşedintele a verificat identitatea inculpaţilor ale căror acte de stare civilă sînt menţionate în declaraţiile anexate la dosarul cauzei.
Inculpaţii au invocat excepţia de necompetenţă a instanţei în faţa căreia au fost deduşi judecăţii, prevalîndu-se de funcţiile şi calităţile oficiale pe care pretind că le mai deţin, excepţie pe care preşedintele completului a pus-o în discuţia părţilor.
Procurorul militar avînd cuvîntul, a precizat că faptele pentru care inculpaţii sînt trimişi în judecată sînt date prin lege în competenţa materială a acestui tribunal militar, potrivit art. 28 pct. 1 lit. b teza a II-a şi lit. c c. pr. pen.
Pe de altă parte, procurorul a arătat că urmare a Revoluţiei victorioase din 22 decembrie 1989, dictatura ceauşistă a fost doborîtă, puterea supremă în stat fiind încredinţată de popor Consiliului Frontului Salvării Naţionale care în exercitarea atribuţiilor sale a desfiinţat vechile organe ale puterii – Consiliul de Stat şi Marea Adunare Naţională -, iar guvernul, în întregul său, a fost destituit. Pe cale de consecinţă, cei doi inculpaţi nu mai deţin vreo calitate oficială opozabilă normelor de drept material şi procesual, astfel că judecarea lor de către această instanţă este legală.
Faţă de precizările făcute de procurorul militar, apărătorii inculpaţilor au cerut să se ia act că excepţia de necompetenţă, invocată de inculpaţi, este neîntemeiată, deoarece faptele, prin natura lor, sînt de competenţa materială a acestei instanţe, iar pierderea calităţilor oficiale ce le-au deţinut anterior Revoluţiei din 22 decembrie 1989 fac incidente dispoziţiile procesuale în materie.
Tribunalul, deliberînd asupra excepţiei de necompetenţă, constată că este legal sesizat în legătură cu faptele imputate inculpaţilor, deoarece, potrivit art. 28, pct. 1, lit. b-c c.pr.pen. asemenea fapte sînt de competenţa sa, iar inculpaţii nu mai au vreo calitate oficială, întrucît după victoria Revoluţiei din 22 decembrie 1989 aceştia au fost destituiţi din toate funcţiile ce le-au deţinut pe linie de stat.
Mai mult, o dovadă incontestabilă a acestei stări de lucruri o constituie faptul că la data de 22 decembrie 1989 cei doi inculpaţi şi-au abandonat funcţiile, părăsind pe ascuns Capitala într-un elicopter, cu intenţia vădită de a fugi din ţară, în mod fraudulos, dar au fost depistaţi şi reţinuţi.
În consecinţă, tribunalul luînd act de concluziile procurorului militar şi ale apărătorilor inculpaţilor, constată că este legal sesizat şi competent să procedeze la judecarea cauzei de faţă.
Preşedintele a dispus apoi citirea actului de sesizare, după care s-a trecut la ascultarea inculpaţilor, răspunsurile acestora fiind consemnate în declaraţiile ataşate la dosar.
La cererea apărătorilor, instanţa a dispus ca aceştia să ia legătura cu inculpaţii, în vederea formulării unor probe în apărare.
Reluîndu-se dezbaterile, avocaţii au informat tribunalul că nu au alte probe de solicitat în apărare cum şi împrejurarea că inculpaţii susţin că au o stare de sănătate corespunzătoare şi că nu au suferit şi nu suferă de vreo maladie psihică care să diminueze discernămîntul, cerînd instanţei să ia act că nu au alte probe de administrat şi că se poate trece la judecarea cauzei în fond.
Tribunalul, deliberînd, ia act că în cauză, atît procurorul militar cît şi apărătorii inculpaţilor, nu au alte probe de solicitat şi în consecinţă dispune trecerea la dezbateri.
Procurorul militar, avînd cuvîntul, a dezvoltat oral rechizitoriul, menţionînd că inculpaţii se fac vinovaţi de grave crime împotriva poporului român şi a minorităţilor naţionale, constînd în aceea că timp îndelungat au acţionat premeditat şi perseverent în scopul de a distruge fizic şi psihic întreaga colectivitate din ţara noastră, acţiuni ce au culminat în zilele de 16-22 decembrie 1989, cînd pentru a înăbuşi demonstraţiile paşnice ale populaţiei care au avut loc în diverse centre ale României au ordonat forţelor de represiune să deschidă focul asupra demonstranţilor, suprimînd astfel viaţa a mai multor mii de oameni nevinovaţi.
Mai mult, cei doi inculpaţi au iniţiat acţiuni armate de natură a periclita puterea de stat, nou instituită în ţară.
În realizarea acestui scop criminal, inculpaţii au ordonat acoliţilor lor distrugerea, degradarea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a unor obiective vitale ale economiei naţionale, soldate cu pagube incomensurabile pentru avuţia naţională.
Manifestînd o crasă incompetenţă şi megalomanie, inculpaţii au dispus după bunul lor plac de bogăţiile ţării, ordonînd investiţii şi efectuarea unor lucrări care nu erau necesare, producînd astfel prejudicii deosebit de importante pentru economia ţării, ducînd-o în pragul falimentului.
În final, procurorul militar a arătat că probele deja administrate în cauză, precum şi faptele de evidentă notorietate care nu se mai cer a fi dovedite ori demonstrate, conduc la concluzia că inculpaţii au săvîrşit faptele pentru care sînt trimişi în judecată şi anume infracţiunile de genocid prev. de art. 357 alin. 1 lit. a-c c. pen., subminarea puterii de stat prev. de art. 162 alin. 1 c. pen., acte de diversiune prev. de art. 163 c. pen. şi subminare a economiei naţionale, prev. de art. 165 alin. 2 c. pen. şi a cerut condamnarea lor la pedeapsa cu moartea, precum şi confiscarea totală a averii inculpaţilor Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena.
În cuvîntul său, avocatul Teodorescu Nicolae a arătat că din actele şi probele existente la dosarul cauzei şi examinate de apărare, rezultă fără posibilitate de tăgadă că faptele imputate inculpaţilor au fost săvîrşite în totalitatea lor, iar încadrarea juridică reţinută de acuzare prin actul de sesizare a Tribunalului este legală.
În concluzie, apărătorul, referindu-se la necesitatea ca fiecare să răspundă pentru faptele comise, a ţinut să sublinieze împrejurarea că, soluţionînd cauza, tribunalul va trebui să pronunţe o astfel de pedeapsă care să fie în primul rînd dreaptă şi corespunzătoare gravităţii faptelor comise. De asemenea, aceasta nu va trebui să reflecte un spirit de vendetă, ci trebuie să fie de natură a-i convinge pe inculpaţi şi pe ceilalţi acoliţi ai lor că astfel de fapte trebuiesc reprimate cu toată fermitatea, pentru că pun în pericol însăşi existenţa naţiunii noastre.
Avocatul Lucescu Constantin, avînd cuvîntul a arătat că în pofida atitudinii obstrucţioniste adoptate de inculpaţi, evidenţa probelor administrate nu pune la îndoială realitatea faptelor comise de către aceştia. Refuzul inculpaţilor de a coopera cu instanţa şi chiar cu apărătorii lor îngreunează misiunea acestora, care trebuie exercitată în orice împrejurare cu condiţia ca această apărare să se facă în limitele legii. Faptele imputate sînt dovedite în mod incontestabil, constituind de altfel, activităţi notorii care nici nu mai impun să fie demonstrate.
Cu toate acestea, roagă a se reţine împrejurarea, de altfel singura care le poate fi favorabilă şi anume că cele trei greşeli fundamentale din activitatea lor infracţională săvîrşită în ultimul timp (convocarea mitingului din faţa fostului sediu al C.C., unde dictatorul intenţiona să-şi expună opinia în legătură cu caracterul evenimentelor de la Timişoara, ordinul de a-l ucide ca trădător pe fosul ministru al apărării naţionale, general-colonel Vasile Milea, motivat de faptul că nu a transmis ordinul de a se trage în demonstranţii de la Timişoara, ca şi ordinul de a se trage în tinerii manifestanţi de la Bucureşti) au constituit scînteia care a aprins flacăra Revoluţiei din 22 decembrie 1989 şi doborîrea dictaturii ceauşiste.
Preşedintele, acordînd ultimul cuvînt inculpaţilor, aceştia au continuat să se menţină pe poziţia contestării legalităţii instanţei şi a refuzului de a-şi exprima părerea cu privire la faptele imputate, motiv pentru care au şi refuzat să semneze declaraţiile consemnate în şedinţă publică.
Deliberînd asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi probelor de la dosar, tribunalul constată următoarele:
Inculpaţii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena, care au exercitat funcţii deosebit de importante pe linie de stat, datorită victoriei Revoluţiei din 22 decembrie 1989, le-au abandonat în aceeaşi zi, părăsind pe ascuns Capitala cu ajutorul unui elicopter, cu vădita intenţie de a părăsi fraudulos ţara.
Drept urmare, Consiliul Frontului Salvării Naţionale, căruia poporul i-a încredinţat exercitarea puterii supreme în stat, i-au destituit din toate funcţiile pe care le-au deţinut, constatîndu-se că cei doi tirani, timp de peste două decenii au acţionat în mod direct şi premeditat pentru distrugerea lentă dar sigură a poporului român şi a minorităţilor naţionale.
În realizarea activităţii lor criminale, inculpaţii au acaparat puterea politică, aservindu-şi întregul aparat de stat pe care l-au folosit pentru satisfacerea intereselor lor meschine, precum şi pentru reprimarea poporului român.
Astfel, prevalîndu-se de aşa-zisul «program ştiinţific de alimentaţie a populaţiei», au dispus măsuri de înfometare sistematică a poporului, privîndu-l de cele mai elementare condiţii de viaţă.
Preocupaţi de ideea construirii unor edificii faraonice, cei doi megalomani au întocmit şi pus în aplicare veritabile programe de lichidare a oraşelor şi satelor ţării, cu motivaţia sistematizării localităţilor şi sporirea gradului de confort a populaţiei.
În acest scop, inculpaţii au ordonat şi realizat demolarea a multor vestigii istorice ale poporului român, a sute de mii de imobile, unele dintre acestea veritabile mostre ale stilului arhitectonic autohton, precum şi numeroase lăcaşuri de cult.
Pentru realizarea planurilor lor aberante cei doi tirani au cheltuit fabuloase sume de bani (în lei şi valută), secătuind în mod nejustificat bogăţiile ţării timp în care poporul român avea unul dintre cele mai scăzute nivele de trai din Europa (înfometat, fără căldură, fără lumina etc.).
Obsedaţi de teama poporului, pe care-l urau, cei doi dictatori, paralel cu dezmembrarea armatei române, în care nu aveau încredere, văzînd în aceasta braţul înarmat al poporului, au neglijat deliberat dotarea ei cu tehnică de luptă la nivelul exigenţelor moderne şi au lipsit-o de posibilitatea de a se instrui corespunzător. Concomitent, au folosit-o pentru îndeplinirea unor sarcini ce nu intrau în sfera de preocupări a armatei.
În paralel, cei doi inculpaţi au acţionat pentru a-şi asigura menţinerea puterii şi consolidarea dictaturii personale, recrutînd şi instruind în secret formaţiuni militare înzestrate cu o tehnică de luptă de prim rang şi o pregătire de înalt nivel, pe care să o poată folosi în caz de nevoi împotriva poporului român. Acest prilej a fost oferit de demonstraţiile paşnice ale populaţiei din Timişoara în zilele de 16 şi 17 decembrie 1989, a celor din Capitală, precum şi din municipiul Sibiu, unde dictatorul a ordonat să se tragă asupra demonstranţilor, cu scopul de a distruge colectivităţile existente în aceste localităţi.
Victoria Revoluţiei din 22 decembrie 1989 a condus la răsturnarea dictaturii clanului ceauşist şi curmarea genocidului, practicat de forţele mercenare şi teroriste care au provocat moartea a mii de oameni.
În ura lor furibundă împotriva poporului român, inculpaţii au ordonat distrugerea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unor importante centre de cultură ca Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Naţional de Artă etc., precum şi a unui însemnat fond de locuinţe.
Ignoranţi, dar snobi, cei doi tirani şi-au împodobit numeroasele reşedinţe pe care le foloseau ca pe propriile lor proprietăţi cu valoroase opere de artă ori cărţi rare, sustrase din patrimoniul unor prestigioase instituţii culturale.
Nemulţumiţi cu spolierea poporului român şi dornici de a-şi crea rezerve valutare necunoscute, inculpaţii au dispus în mod abuziv ca o parte din sumele în valută cuvenite statului român ori unor întreprinderi şi instituţii române provenite din operaţiunile de export-import sau din alte operaţii să fie depuse în cont la bănci străine pe numele lor ori sub alte nume, dar la dispoziţia lor.
Prin asemenea manopere frauduloase şi acţiuni discreţionare au fost sustrase din patrimoniul statului român valori estimate la peste un miliard de dolari SUA, pagubă care a fost de natură să dezorganizeze grav economia naţională, punînd în pericol însăşi existenţa naţiunii, prin înfometarea poporului, penuria de medicamente uzuale pentru populaţie, lipsa de materii prime şi utilaje moderne etc.
În timpul desfăşurării procesului, inculpaţii nu numai că au contestat permanent legalitatea constituirii tribunalului, dar au şi refuzat să răspundă la majoritatea întrebărilor ce li s-au adresat, iar cînd totuşi au acceptat să o facă au negat comiterea vreuneia din faptele ce li se impută prin actul de acuzare, susţinînd că totul este o înscenare de care poporul este străin, popor care în prezent ar lupta pentru a înlătura pe autorii loviturii de stat, sprijiniţi de agenturi străine din Vest şi din Est.
Refuzul inculpaţilor de a coopera cu tribunalul, precum şi poziţia pe care s-au situat de respingere totală a capetelor de acuzare, nu prezintă relevanţă juridică, deoarece ele sînt, pe de o parte, aceste fapte sînt de o asemenea notorietate încît în conformitate cu principiile dreptului penal ele nu mai trebuiesc dovedite.
Astfel fiind, tribunalul reţine că cei doi inculpaţi au săvîrşit cu intenţie directă totalitatea faptelor menţionate în rechizitoriul Direcţiei Procuraturilor Militare.
Pe plan juridic, acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de genocid prev. de art. 357, alini. 1, lit. a-c c.pen., subminarea puterii de stat prev. de art. 162, alin. 1 c. pen, acte de diversiune prev. de art. 163 c. pen. şi subminarea economiei naţionale prev. de art. 165 alin. 2 c. pen., tratamentul sancţionator prevăzut de lege pentru aceste infracţiuni fiind identic, respectiv pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii sau închisoare de la 15 la 20 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totală a averii.
Dat fiind caracterul continuat al faptelor săvîrşite de inculpaţi, în condiţiile concursului real de infracţiuni (art. 41 alin. 2 şi art. 33-34 c. pen.), consecinţele deosebit de grave ale acestora, care au pus în pericol însăşi existenţa poporului român, tribunalul apreciază că pedeapsa ce urmează a li se aplica inculpaţilor este pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii pentru fiecare din infracţiunile comise.
Întrucît prin infracţiunea de subminare a economiei naţionale inculpaţii au prejudiciat grav statul român, urmează ca în temeiul art. 998 c. civ., art. 14 şi art. 17 alin. 1 şi 3 c. pr. pen., aceştia vor fi obligaţi să restituie statului toate sumele de bani, metalele preţioase şi orice valori depuse de aceştia, sub orice nume, la bănci străine sau la alte instituţii ori persoane din străinătate, ori să plătească, în solidar, echivalentul lor în dolari SUA.
Deoarece ulterior pot fi descoperite şi alte prejudicii aduse statului român sau oricărei alte persoane, urmează să se rezerve celor păgubiţi dreptul la acţiuni civile distincte.
De asemenea, în scopul asigurării reparării pagubelor şi executării confiscării averii, instanţa va dispune, potrivit art. 163 şi art. 357 alin. 2 lit. c c.pr.pen., menţinerea măsurilor asiguratorii instituite în cauză de procuratura militară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
TRIBUNALUL
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Cu unanimitate de voturi condamnă pe inculpaţii:
- Ceauşescu Nicolae, fiul lui Andruţă şi Maria, născut la data de 26 ianuarie 1918, în comuna Scorniceşti, judeţul Olt, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Bulevardul Primăverii nr. 50, sectorul 1, în prezent arestat, şi
- Ceauşescu Elena, fiica lui Nae şi Alexandrina, născută la data de 6 ianuarie 1916, în comuna Petreşti, judeţul Dîmboviţa, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Bulevardul Primăverii nr. 50, sectorul 1, la
pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii pentru săvîrşirea următoarelor infracţiuni:
- genocid, prev. de art. 357 alin. 1 lit. a-c c.pen.;
- subminarea puterii de stat, prev. de art. 162 alin. 1 c. pen.;
- acte de diversiune, prev. de art. 163 c.pen.;
- subminarea economiei naţionale prev. de art. 165 alin. 2 c. pen.
toate cu aplicarea art. 33-34 şi 41 alin. 2 c.pen.
În baza art. 998 c.civil şi art. 14 alin. 3 lit. a din Codul de procedură penală, obligă pe inculpaţi să restituie statului român toate sumele de bani, metale preţioase şi orice alte valori depuse de aceştia, sub orice nume, la bănci străine sau la alte instituţii ori persoane din străinătate sau, potrivit art. 14 alin. 3 lit. b din Codul de procedură penală şi art. 998 din Codul civil, să plătească statului, în solidar, echivalentul acestor bunuri în dolari SUA.
Potrivit art. 163 şi 357 alin. 2 lit. c din Codul de procedură penală, menţine măsurile asiguratorii luate de Direcţia Procuraturilor Militare asupra tuturor bunurilor aparţinînd inculpaţilor.
Cu drept de recurs.
Pronunţată astăzi, 25 decembrie 1989, în şedinţă publică, în prezenţa inculpaţilor, în garnizoana Tîrgovişte.”[1]
De aici încolo, urmează mirările și criticile oricărui jurist cu o minimă pregătire profesională, așa că le voi expune într-o ordine logică:
- vasăzică, în tot cursul anului 1989, instanța militară în discuție n-a avut pe rol nicio cauză, de vreme ce dosarul are numărul de înregistrare 1, ceea ce e greu de acceptat;
- nimeni nu știe cum s-a constituit completul respectiv;
- nu se menționează numărul rechizitoriului din 24 decembrie 1989. Mai mult, nicăieri în conținutul hotărârii nu sunt redate fragmente din actul de sesizare a instanței;
- nu sunt descrise faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată;
- concluziile procurorului de ședință nu diferă cu nimic de cele susținute de predecesorii săi din anii '50;
- toate acuzațiile sunt, de fapt, simple bârfe, repezentantul procuraturii rezumându-se la expresiile care făceau epocă atunci: „distrugerea fizică şi psihică a întregii colectivități din ţara noastră”, „incompetența și megalomania” cuplului, „distrugerea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a unor obiective vitale ale economiei naţionale”, „falimentarea economiei”...
Incompetență? Pușchea pe limbă! Să fim serioși, așa neinstruit cum era, Nicolae Ceaușescu a luat, în destule situații critice, decizii geniale, să nu ne ferim de adjectivul cu pricina! Altminteri, dacă el a falimentat economia noastră, ce pedeapsă ar merita succesorii lui, începând cu Ion Iliescu și sfârșind cu Klaus Iohannis?;
-cu destoinicia-i știută, bravul acuzator a conchis grav că faptele nici nu mai trebuie dovedite, la naiba cu teoria probelor, un moft avant la lettre;
-inspirându-se din bălmăjeala ajuridică și agramată a procurorului de ședință, judecătorii i-au ținut isonul, răbufnind asemenea țațelor din piață: „ne-au înfometat prin programul ştiinţific de alimentaţie”, „au lichidat orașe și sate”, „au construit edificii faraonice”, „au demolat vestigii istorice”, „au cheltuit sume fabuloase în interesul lor personal”, „au dezmembrat armata română”, „au recrutat și instruit în secret formațiuni militare în scopul de a lupta împotriva poporului”, „au furat valuta țării (peste un miliard de dolari SUA) și au depus-o în bănci străine”, „și-au mobilat cu obiecte de lux reședințele”... Bașca, au și contestat legalitatea completului de judecată și nu au recunoscut săvârșirea abominabilelor pâre, ce mai, niște mișei, chiar dușmani ai poporului! Citind ticăloșiile respective, zău că mi s-a părut că sentința a fost scrisă după dictarea mercenarilor de la Europa Liberă stipendiați de Washington!
Ce mai minciuni, frățioare ! Căci, în perioada „sinistrului dictator”, orașele și satele au înflorit, construindu-se ca niciodată altcândva, România fiind scoasă din starea de înapoiere economico-socială moștenită din feudalism ! Iar despre „dezmembrarea armatei”, magistrații, mărturisesc, s-au vădit vizionari, fenomenul înregistrându-se cu adevărat după 1989. Apropo, în orașul meu, Turnu Măgurele, în locul unității militare de pontonieri au apărut falnicele mall-uri, fortărețele apărării românilor contra capitalului… neaoș!
Astfel, deși s-a scurs aproape o veșnicie din acel decembrie blestemat, nicio instituție a statului postcomunist n-a produs un înscris măcar din care să rezulte însușirea și expatrierea de către odioșii soți a unui cent, nu a miliardului de dolari !
În concluzie, „faptele sunt de o asemenea notorietate încât în conformitate cu principiile dreptului penal ele nu mai trebuiesc dovedite” (sic!)… Ca-ntotdeauna, justiția populară se realizează pe baze visceral-revoluționare, nicidecum juridice. Doar ce Machiaveli ne-a asigurat întru eternitate că scopul scuză mijloacele! Nu și pe mijlocitori, însă…
Și cum să nu te sinucizi la capătul mascaradei, în clipa în care ți-ai dat seama că ai participat la un asasinat procedural-penal, cum? Nemaiputând suporta ditamai povara, Gică Popa a ales să-și pună capăt zilelor, un gest de-o demnitate aparte! Spre deosebire de Dan Voinea - recompensat cu gradul de general, în semn de recunoaștere instituțională a meritelor sale incontestabile -, care n-a catadicsit să se ascundă de ochii opiniei publice și să-și rumege în liniște drama…;
- s-a dispus restituirea tuturor sumelor de bani, a metalelor prețioase și a oricăror valori, depuse de aceștia sub orice nume, la bănci străine sau altundeva, însă nicăieri nu sunt individualizate acestea!!;
- prevăzută, firesc, cu drept de recurs, „revoluționarii” - astăzi inculpați pentru lovitură de stat - au purces grabnic la executarea sentinței, una nedefinitivă!, imediat după pronunțare…
Acum, și câteva referiri la prestația celor doi „apărători”, transformați voluntar în complici ai plutonului de execuție judiciară, în uneltele diavolului. Adesea, când îmi pun roba pe mine, am o senzație de scârbă, de rușine, amintindu-mi de colegii mei de bară de odinioară, pe care i-am și cunoscut… Oricum, spovedania nenorocitului Constantin Lucescu, în ceasul plecării în lumea de dincolo, l-a reabilitat întrucâtva.
Încă o remarcă, e obligatorie! Să nu se creadă cumva că eu aș fi reacționat altfel dacă destinul m-ar fi împins în postura magistraților sau avocaților din fatidicul Crăciun al anului 1989! Habar n-am, e posibil să fi procedat aidoma lor, istoria o luase razna cu totul în zilele răsturnării regimului purpuriu și-i greu de presupus că eu, la 28 de ani, mi-aș fi depășit condiția de simplu muritor, victimă a terorii comuniste, chipurile… Numai că, mai apoi, m-aș fi dumirit și m-aș fi ferit să mă arăt pe micile și marile ecrane de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, înfoindu-mă în pene ca un erou!
De aceea, mulțumesc întruna ursitoarelor că nu m-au arvunit unei crime colective în numele Legii! Culmea, și în sfânta zi a nașterii pruncului Fecioarei Maria…
P.S.: Nădăjduiesc, totuși, că, mai devreme ori mai târziu, cineva se va încumeta să desființeze incalificabila sentință, astfel încât justiția băștinașă să se elibereze de barbaria ce-i stigmatizează nașterea postdecembristă.
