Polițiștii din Dolj caută un copil, de 14 ani, care a plecat de la domiciliul său din localitatea Cârna, județ Dolj și nu s-a întors până în prezent. / Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea minorului sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112. La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 15.00, Cebuc Cristian Florin, de 14 ani, a plecat voluntar de la domiciliul său, din localitatea Cârna, județ Dolj și nu s-a întors până în prezent.
Semnalmente minor disparut
Minorul are aproximativ 1.55 m înălţime, 65 de kilograme, constituție robustă, față ovală, ochi căprui, păr negru, tuns scurt. Semne particulare: o aluniță în partea stângă a bărbiei, o cicatrice în partea stângă a spatelui (operație) și o altă cicatrice pe pulpa piciorului stâng (operație). La data dispariţiei minorul era îmbrăcat cu un hanorac cu glugă de culoare galben-portocalie, vestă de culoare neagră, pantalon de culoare albastră, căciulă de culoare portocalie, fiind încălțat cu cizme de cauciuc de culoare albastră.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea minorului sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.