Fostul europarlamentar a fost condamnat pentru luare de mită și trafic de influență. Decizia a fost luată de un complet de cinci judecători care a admis apelul DNA și a mărit pedeapsa pentru Adrian Severin de la trei ani și trei luni cât primise la instanța de fond în februarie 2016, la patru ani închisoare cu executare.
Adrian Severin este acuzat că în perioada decembrie 2010 - martie 2011 a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor, Adrian Severin ar fi acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor firmei pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri la "Sunday Times", conform mediafax.ro.
"Sentința a fost pronunțată. Comedia s-a terminat. Mai precis acest act al comediei. Așa cum mă așteptam, ceea ce a început ca o farsă jurnalistică s-a sfârșit printr-o farsă judiciară. Aceasta nu a fost lupta dintre cinste și corupție, ci dintre patrie și dușmanii ei. Într-o colonie nu există stat de drept. O bătălie s-a încheiat, dar istoria nu se sfârșește aici. Românii vor merge mai departe. Victoria va fi a lor. Victoria va fi a noastră", a comentat Adrian Severin, pe Facebook, sentinţa instanţei supreme.