Adio înmatriculare auto? ANUNŢUL pe care trebuie să-l afle toţi şoferii

18 Ian 2017 | scris de Mara Răducanu
Adio înmatriculare auto? ANUNŢUL pe care trebuie să-l afle toţi şoferii

Veşti nu prea bune pentru şoferi! Guvernul vrea să interconecteze bazele de date ale Poliţiei şi ale autorităţilor fiscale, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, iar în cazul în care un cumpărător de autovehicul nu plăteşte taxele cu privire la deţinere şi înmatriculare în 60 de zile, înmatricularea este suspendată.

Mai exact, Executivul intenţionează să modifice Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice la capitolul înmatricularea vehiculelor prin OUG privind debirocatizarea aflată în consultare publică. „Autoritatea competenta transmite autorităţilor fiscale competente situaţia vehiculelor înscrise/transcrise în evidenţele proprii, în primele cinci zile ale lunii pentru luna precedentă. În termen de 60 de zile de la data înscrierii/ transcrierii transmiterii dreptului de proprietate a unui vehicul, titularul certificatului de înmatriculare este obligat să-şi îndeplinească obligaţiile de natură fiscală/financiară prevăzute de lege cu privire la deţinerea şi înmatricularea vehiculelor", se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă, citat de mediafax.ro. 

Conform sursei citate, autorităţile fiscale competente vor transmite  autorităţii competente situaţia vehiculelor pentru care proprietarii nu şi-au îndeplinit în termen obligaţiile prevăzute, respectiv dacă titularul certificatului de înmatriculare nu a plătit obligaţiile fiscale.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră