De astăzi, şoferii care transportă autostopişti cotra – cost vor primi amenzi usturătoare. Acestea pot varia între 1.000 şi 5.000 de lei.
Actul normativ care reglementează noile condiţii au intrat astăzi în vigoare. Astfel, transportul în regim de taxi şi transportul în regim de închiriere se realizează numai de către transportatorii autorizaţi care deţin autorizaţii taxi valabile -- în cazul transportului în regim de taxi -- sau copii conforme cu normele valabile -- în cazul transportului în regim de închiriere --, eliberate în condiţiile legii, pentru fiecare autovehicul folosit.
Mai mult decât atât, este interzis transportul public contra-cost de persoane, cu un autoturism, fără a deţine, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conforma valabilă.
Legea nr. 129/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere a fost publicată în Monitorul Oficial, potrivit Avocat.net. Documentul a fost adoptat de Camera Deputaţilor la începutul lunii mai, iar Senatul l-a aprobat în octombrie 2014.
Proiectul de act normativ a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor sub formă de proiect de ordonanţă, însă a fost transformat în proiect de lege. În plus, ministerul a mai propus aceste reglementări şi în decembrie 2013, însă nu au fost aprobate.