Trei români aflaţi în drum spre ţară au murit marţi dimineaţă într-un accident produs în Ungaria. Alţi şase sunt răniţi, doi fiind în stare critică. Cei nouă români se aflau într-un microbuz care venea spre România, conform MAE.
Microbuzul s-a izbit de un TIR polonez pe o autostradă în apropiere de Debreţin. Doi bărbați și o femeie au murit.
Cei doi români aflaţi în stare critică sunt internaţi la spitalul din Debreţin, iar ceilalţi patru au leziuni mai puţin grave, a declarat pentru news.ro secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat.
Arafat a precizat că medicii din Oradea ţin legătura cu cei de la Debreţin, pentru un eventual transfer al răniţilor în România. De asemenea, el a spus că, dacă medicii unguri vor decide că românii pot fi transferaţi în ţară, va fi trimisă o maşină de la Oradea pentru preluarea răniţilor.
Ministerul de Externe precizează că până în prezent, circumstanțele în care s-a produs accidentul nu au fost clarificate. De asemenea, o echipă mobilă împreună cu șeful oficiului consular s-au deplasat în regim de urgență, la locul accidentului și la spitalele din zonă pentru a acorda sprijinul necesar.