Tradiţii şi superstiţii. Practici băbeşti. Descântece pentru scoaterea necuratului din om

29 Aug 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiţii şi superstiţii. Practici băbeşti. Descântece pentru scoaterea necuratului din om

Deoarece, în cele mai multe cazuri, duhurile necurate nu se prea îndură să părăsească prada pe care au pus ghearele şi nu-l slăbesc cu una cu două pe bietul bolnav, se recurge la ameninţări. Prin acestea, descântătoarea caută să le înfricoşeze cu tot soiul de pedepse şi de chinuri groaznice. De la ameninţări se trece la ocări şi de la acestea la blesteme. Astfel, duhului necurat, izgonit din trupul omului, i se porunceşte să se ducă în anumite locuri unde să se aciueze.

Din numeroasele refugii pe care i le indică descântătoarea cităm următoarele: în locuri întunecoase, în locuri pustiite, în codri întunecoşi, în fundul pădurilor, în pădurea cea uscată, în fundul mărilor, în munţii cărunţi, unde iarba nu răsare, unde soare nu răsare, unde om nu calcă, unde masă nu e pusă, unde topor nu taie, unde pisică nu miorlăie, unde cocoş nu cântă, etc.

Schingiuirea demonului bolii departe de locurile umblate de oameni e frecventă mai ales în descântecele slave sau greceşti. Astfel, la bulgari: „Du-te...unde cocoş nu cântă, unde câinii nu latră, unde găinile nu cotcodăcesc, unde nici pom nu răsare, unde apă nu curge, unde soarele nu luceşte, unde luna nu luminează, în pădurile pustii, în locuri pustii, pe râpe pustii”.

Sau: „Du-te ...în locuri pustii, unde copiii nu se botează, unde oaia nu zbiară, unde câine nu latră...” Sau: „Du-te ...în munţi pustii, unde soare nu luceşte, unde vântul nu bate, unde cocoş nu cântă, unde câine nu latră, unde oaie nu zbiară, unde capră nu behăie...” Sau: „Du-te în munţi pustii, unde miel nu zbiară, unde cocoş nu cântă, unde secure nu taie...”

La sârbi: „Du-te în slava cerului, în adâncurile mării, unde cocoş nu cântă, unde găină nu cotcodăceşte, unde vacă nu rage, unde oaie nu zbiară”. La ucraineni: „Du-te....în pădure şi în apă, pe munţii cei mai înalţi în adâncurile cele mai mari, unde cocoş nu cântă, unde găină nu cotcodăceşte..”

La ruşi, demonul bolii e izgonit: în pietre, în munţi pustii, în adâncul mărilor, în locuri neumblate, unde nu se trag clopotele bisericilor, unde nu se aprind lumânări la biserică, unde soarele nu luceşte, unde păsările nu cântă, unde vacile nu rag, unde cocoşi nu cântă, etc”

La neogreci: „Ieşi din cele 72 de vine ale fiului meu, du-te în munţi şi pe dealuri, unde cocoş nu cântă, unde câinii nu latră”. Sau: „Du-te unde zorile nu se revarsă, cocoş nu cântă, unde privighetoare nu cântă, unde apă nu curge, unde iarbă nu răsare”.Această surghiunire se întâlneşte des în descântecele bizantine. Astfel, în una din formulele publicate de Pradel: „Du-te în munţii pârliţi, unde câinii nu latră, unde cocoş nu cântă”.

Şi în descântecele altor popoare europene întâlnim această surghiunire a demonului bolii: la germani („în codri sălbatici – unde soarele şi luna nu luminează – în marea sălbatică – în vârful munţilor – unde nu sunt nici dobitoace, nici oameni – în iad – unde cocoş nu cântă – unde clopoţel nu sună”), la popoarele nordice, în special la suedezi şi norvegieni, la vechii englezi, la francezi, etc.

 

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră