Protecţia Constituţiei din Germania se implică în discuţia despre monitorizarea cetăţenilor. Faptul că nu serviciile secrete, ci doi ziarişti sunt acuzaţi de trădare de ţară este scandalos, consideră Martin Muno, într-un comentariu pentru dw.de.
Procuratura îi acuză pe doi jurnalişti, activi pe blogul "netzpolitik.org" de nici mai mult, nici mai puţin decât trădare de ţară. Cei doi au descris pe blogul pe care îl administrează, în două articole, planurile Oficiului pentru Protecţia Constituţiei din Germania de a extinde monitorizarea online. În acest sens, ziariştii au publicat şi extrase din documente ale serviciilor secrete, care fuseseră declarate confidenţiale. Prin urmare, Oficiul pentru Protecţia Constituţiei, agenţia germană de informaţii interne, a depus o plângere împotriva celor doi.
Periclitarea statului de drept
Cuvântul "scandalos" este un blând şi neputincios eufemism în încercarea de a descrie ceea ce se întâmplă, scrie Martin Muno. Dacă Protecţia Constituţiei nu mişcă un deget împotriva celor care spionează cetăţeni nevinovaţi, în schimb îi dă în judecată tocmai pe aceia care scot la lumină neregulile, înseamnă că este o instituţie care nu protejează ideea statului de drept, ci o periclitează.
În anul 2015, iată, trebuie reiterat în mod explicit faptul că intangibilitatea sferei private face parte şi ea, alături de libertatea presei, din statul de drept. Când Protecţia Constituţiei şi Procuratura intervin într-o asemenea manieră, în forţă, împotriva jurnaliştilor, avem de-a face cu un atac masiv tocmai împotriva libertăţii presei.
Scandalul Spiegel, reloaded
Cazul din aceste zile aduce aminte multora de un proces similar petrecut acum 50 de ani, când mai mulţi jurnalişti au fost acuzaţi de trădare de ţară, şi care a rămas în istorie ca "Scandalul Spiegel", reaminteşte autorul comentariului.
Pe scurt, revista Der Spiegel a publicat în toamna anului 1962 un articol în care era criticată politica de înarmare a guvernului federal de la acea vreme. Mai mulţi jurnalişti au fost puşi sub acuzare pentru trădare de ţară, ba chiar unii dintre ei au fost şi arestaţi. Printre ei, chiar editorul publicaţiei, Rudolf Augstein, care a stat în puşcărie 103 zile.
În vreme ce guvernul Adenauer îşi apăra punctul de vedere în faţa justiţiei, în multe oraşe germane au avut loc proteste. Deznodământul scandalului este cunoscut: doi secretari de stat au fost demişi, iar ministrul Apărării, Franz Josef Strauß a trebuit să demisioneze. Libertatea presei a fost consolidată pe termen lung la acea vreme.
Haideţi să sperăm că şi acest nou scandal, "Spiegel 2.0", va avea un sfârşit identic, îndeamnă Martin Muno.
Faptul că trăim într-o eră a monitorizării universale am aflat cu toţii cel târziu cu ocazia dezvăluirilor făcute de Edward Snowden. La fel de bine ne este cunoscut şi faptul că nimeni nu scapă de interceptări, de vreme ce - să ne amintim - chiar şi telefonul mobil al cancelarei Angela Merkel a fost ascultat de serviciile secrete americane.
În urma acelui scandal au rămas neclarificate multe aspecte: ce şi cât anume a ştiut guvernul federal în legătură cu activitatea NSA? În ce măsură a tolerat sau chiar susţinut aceste acţiuni? De altfel, suspiciunea însăşi, conform căreia un guvern ajută o putere străină, nu poate fi trecută cu vederea, ci dimpotrivă, necesită o clarificare cu orice preţ! O anchetă a procurorului general Harald Range, şi aşa realizată fără mare tragere de inimă, a fost repede trasă pe linie moartă, concluzionează autorul.
