Unde se va caza naţionala de fotbal în Franţa. Cine nu are voie să doarmă în acelaşi hotel cu Iordănescu

07 Ian 2016 | scris de Sorin Anghel
Unde se va caza naţionala de fotbal în Franţa. Cine nu are voie să doarmă în acelaşi hotel cu Iordănescu

Federaţia Română de Fotbal a anunţat că Anghel Iordănescu îşi va caza elevii într-un hotel de cinci stele, aflat în sudul capitalei franceze. România va ajunge la 5 iunie la Tiara Chateau Hotel Mont Royal Chantilly. Stabilimentul de cinci stele este situat la doi kilometri de La Chapelle-en-Serval, o localitate din departamentul Oise. Hotelul românilor este situat în pădurea Chantilly şi a fost construit la începutul secolului trecut de către arhitectul Guillaume Tronchet şi a aparţinut compozitorului francez Fernand Halphen. Decorul interior are ca temă muzica, în vreme ce exteriorul este dedicat elementelor de vânătoare, o altă pasiune a fostului proprietar.

 

În hotelul în care va sta “naţionala” noastră se cazează în mod frecvent Olympique Lyon şi Olympique Marseille atunci când au de jucat meciuri la Paris. Un mare avantaj pentru “tricolori” îl constituie faptul că este situat la distanţă de doar 35 de minute, cu autocarul, faţă de stadionul pe care România va deschide turneul, împotriva Franţei (Stade de France), şi doar 60 de minute, cu autocarul, faţă de stadionul pe care vom dispută al doilea meci, împotriva Elveţiei (Parc des Princes). Distanţă până la Lyon, unde România va încheia partidele din grupa, contra Albaniei, este de 475 de kilometri.

 

La cererea selecţionerului Anghel Iordănescu, nici un ziarist nu va avea voie să se cazeze la Tiara Chateau Hotel Mont Royal Chantilly. În 1998, cu ocazia “mondialului” de fotbal găzduit tot de Franţa, “Generalu'” a cerut evacuarea ziaristului Ioan Viorel, de la ProSport, care se cazase în acelaşi hotel cu echipa naţională de fotbal. Gazetarul îşi făcuse rezervare cu mult timp înainte de a se află că şi “tricolorii” se vor caza în acel hotel.

 

Distanţă de la hotel la:

Terenul de antrenament 3 km

Aeroportul Charles de Gaulle 15 km

Gara Paris Charles de Gaulle 15 km

Stade de France (stadion Franţa — România) 32 km

Centrul Parisului 44 km

Parc des Princes (stadion România — Elveţia) 46 km

Lyon (oraş România — Albania) 475 km

 

Vremea preconizată în La Chapelle-en-Serval în perioada Euro 2016

Temperatura minimă 13.8 grade Celsius

Temperatura medie 18.3 grade Celsius

Temperatura maximă 22.7 grade Celsius

 

Programul Grupei A este următorul (ora locală de începere a jocurilor):

Etapă 1

10 iunie 2016 21,00 Franţa — România — Stade de France, Saint-Denis

11 iunie 2016 15,00 Albania — Elveţia — Stade Bollaert-Delelis, Lens

Etapă 2

15 iunie 2016 18,00 România — Elveţia — Parc des Princes, Paris

15 iunie 2016 21,00 Franţa — Albania — Stade Velodrome, Marseille

Etapă 3

19 iunie 2016 21,00 România — Albania — Stade des Lumieres, Lyon

19 iunie 2016 21,00 Elveţia — Franţa — Stade Pierre-Mauroy, Lille

Alte stiri din Sport

Ultima oră