Irina Begu îşi continua parcursul excelent de la turneul WTA de la Madrid unde a eliminat-o,după un joc dramatic, pe Garbine Muguruza(5-7,7-6,6-4),ocupanta locului 4 în clasamentul WTA,scrie agerpres.ro.
Begu (25 ani, 34 WTA) a reușit să se impună la capătul unui meci de două ore și 42 de minute, cu multe răsturnări de scor, în fața numărului patru mondial. Duminică Begu a avut nevoie de două ore și 32 de minute pentru a o eliminat pe Eugenie Bouchard.
Irina a avut un început excelent de meci, a condus cu 3-0, 4-1 și 5-3, dar a pierdut primul set cu 5-7. În setul al doilea, românca a condus cu 5-2, dar Muguruza a întors scorul, 5-6, însă Begu a dus actul secund în tiebreak, unde s-a impus cu 7-4.
În decisiv, Irina a condus cu 2-0, apoi iberica a întors scorul, 2-3, dar Begu a mai reușit un tur de forță, cu patru ghemuri consecutive câștigate, ultimul pe serviciul jucătoarei spaniole, care a comis două duble greșeli consecutive.
Irina Begu s-a calificat în optimi și și-a asigurat un cec de 59.490 de euro și 120 de puncte WTA.
Begu pierduse primele două confruntări cu Muguruza (22 ani), care s-a impus în 2012 în sferturi la București, cu 1-6, 6-3, 7-5, și anul trecut în Fed Cup, cu 6-3, 6-2.
Următoarea adversară a Irinei Begu va fi jucătoarea americană Christina McHale (23 ani, 59 WTA), care a trecut surprinzător de Karolina Pliskova (Cehia), cap de serie numărul 13, cu 7-6 (3), 6-4. McHale s-a impus în singura confruntare de până acum, în 2008, la San Diego în primul tur, cu 6-2, 6-3.