Ion Ţiriac, fost preşedinte al COSR, și-a declarat, astăzi, susţinerea pentru Gabriela Szabo.
"Ştim cu toţii cine este. Atenţie! A fost cea mai bună atletă a anului în 1999, campioană olimpică, mondială, personalitate, ministru în MTS şi asa mai departe. Pe domnul Covaliu îl cunosc mult mai puţin. E un mare sportiv, campion olimpic şi în special la un sport care este de elită, aş putea spune", a spus Ţiriac pentru Digi Sport.
Fostul mare sportiv i-a făcut şi o recomandare viitorului președinte al COSR.
"Să se facă grădiniţe sportive, nu şcoli sportive, pentru că e prea târziu. Să se ducă la Guvern şi să-i întrebe ce au făcut în 26 de ani pentru tineretul român!", a mai spus Ion Ţiriac.
În 12 octombrie, Gabriela Szabo a anunțat pe contul său de Facebook că va candida la președinția COSR.
"Dragi prieteni, am decis să candidez la Președinția Comitetului Olimpic și Sportiv Român! Vă invit, astfel, pe toți, să fiți alături de echipa mea pe acest nou drum pe care COSR trebuie să și-l asume pentru a ne redefini aspirațiile și așteptările față de sportul românesc. Relansarea sportului de performanță și promovarea sportului de masă în România sunt obiectivele cu care eu mă înscriu în această competiție, pe care mi-am propus să o câștig pentru copiii și tinerii noștri. Știu ce înseamnă competiția, mi-am dedicat întreaga viață sportului, am făcut cunoscut numele țării mele în lume, m-am mândrit că sunt româncă și asta îmi doresc pentru noi toți. Voi readuce sportul românesc pe podiumurile internaționale. Succesul nostru depinde de o politică armonioasă de dezvoltare, bazată pe un echilibru între sportul de mare performanță, educație și încurajarea oamenilor de orice vârstă să se îndrepte către sport. Susținerea și ideile voastre sunt startul de care am nevoie. Vă invit să fiți alături de mine, dar nu în tribune, ci pe pistă", a scris Szabo.
Tot atunci, Mihai Covaliu, președintele Fedeerației Române de Scrimă, s-a înscris în aceeași cursă, fiind primul care și-a anunțat canditura pentru funcția de președinte al COSR.
Alegerile COSR vor avea loc pe 15 noiembrie, dupa ce dosarele vor fi validate de Comisia de Etică și ulterior de Comitetul Executiv.