Depășind momentul în care se lua de piept cu cetățenii de la Manchester, Steaua a încercat să răzbune și rezultatul din play-off-ul Champions League dar și coregrafia impusă de Dinamo în același meci, atacând din primele momente ale partidei, dar, de la dorință la rezultat e o cale atât de lungă...
Reghecampf a început etalând proaspetele achiziții De Amorim, Florin Tănase și Boldrin, nu neapărat la dorința patronului, Gigi Becali, care, ca de obicei declanșa jihadul fotbalistic împotriva adversarilor, sau doar ca să-i vadă lumea, dar mai ales fiindcă nu prea avea alte soluții pe bancă. Și scriem asta în ciuda faptului că undeva, pe la mijlocul reprizei a doua, cineva, pe lângă banca Stelei, îi aducea în câmpul vizual un bilețel despre care se poate spune că nu ar fi conținut temperatura la ora disputării partidei.
De partea cealaltă, Andone a propus spectatorilor o evocare a Mărășeștiului, propulsându-și echipa pe teren doar cu sarcini defensive și la ce-o ieși, mica ciupleală, un contraatac, o sclipire de personalitate.
Din ambiții a ieșit un meci cu ceva nervi pe alocuri și cu prea puțin zvâc pe teren. Golurile au sosit în urma unor faze care nu prea lăsau să se vadă că ar putea avea o asemenea finalitate.
Arbitrajul centralului, în ciuda gelului în păr turnat de cel cu fluier, a enervat pe toată lumea și a fost și el departe de a stimula confruntarea fotbalistică și de-a pune umărul la reconstrucția de care are nevoie fotbalul românesc.
