Finală cu românce la Campionatele Europene de scrimă de la Torun

22 Iun 2016 | scris de Cristi Ionescu
Finală cu românce la Campionatele Europene de scrimă de la Torun

Românca Simona Gherman a câștigat medalia de aur în proba individuală de spadă a Campionatelor Europene de scrimă de la Torun (Polonia), după ce a învins-o în finală pe colega sa de echipă Ana Maria Popescu (Brânză) cu 9-5.

Pe tabloul principal al probei de spadă feminin, Simona Gherman le-a învins succesiv pe franțuzoaica Josephine Coquin (13-12), estoniencele Irina Embrich (15-11) și Julia Beljajeva (15-12), în sferturi pe germanca Monika Sozanska (13-10) și în semifinale pe poloneza Renata Knapik-Miazga (15-12)

Ana Maria Popescu (Brânză) le-a întrecut pe poloneza Aleksandra Zamachowska (15-13), estonianca Kristina Kuusk (15-7), ucraineanca Iana Șemiakina (15-9), în sferturi pe Simona Pop (15-9) ș, i în semifinale pe unguroaica Emese Szasz (13-12).

Simona Gherman, 31 ani, a câștigat al doilea ei titlu continental la spadă individual, după cel din 2012, și a 7-a ei medalie de aur la Europene. Simona Pop a ocupat locul 7 în clasamentul final, iar Loredana Dinu pe 43.

Alte stiri din Sport

Ultima oră