”Voi, publicul, sunteți primul jucator din punctul meu de vedere și atât timp cât sunteți lângă noi, putem realiza orice!”, spune Ovidiu Burcă la finalul partidei pierdute în fața Olandei, în optimile de finală de la UEFA 2024.
Toți jucătorii echipei naționale au simțit nevoia să facă această reverență în fața celor care i-au susținut din tribune, de acasă, din toată lumea, de pe stradă, din fața televizoarelor...
După multă vreme, românii au fost uniți de fotbal și au arătat mai bine ca niciodată, demonstrând scepticilor că există încă acea Românie, în mare parte resemnată de ceea ce se întâmplă în jur, trăind viața pe cont propriu, una care vrea să câștige, să fie în frunte, să facă performanță și să fie mândră!
Cu destul pragmatism, specialiștii în fotbal estimau în comentariile de dinaintea partidei că nu prea avem șanse în meciul cu Olanda, doar lupta încrâncenată și norocul fiind menționate ca aliați.
Nici Olanda nu demonstrase mare lucru pe teren, fiind una dintre naționalele participante la acest campionat european, alături de Anglia, Belgia sau Portugalia, în care emulația de a face performanță nu s-a aprins prea tare, componenții, cu nume și valoare, părând a fi obosiți și blazați după un sezon extenuant.
În ciuda unui debut destul de energic, cu un presiune constantă în terenul advers, România a pierdut treptat teren, reușitele individuale ale olandezilor, care totuși n-au dus la un joc de echipă consistent, semnalând privitorilor calitatea lor de joc superioară.
O lipsă de concentrare a lui Rațiu, unul dintre cei mai buni și mai constanți români din partidele disputate în competiție, glezna fină a lui Gakpo și un șut violent, la care Niță n-a avut replică, au tăiat și mai mult aplombul jucătorilor noștri.
Nu ne-am mai apropiat periculos de poarta olandezilor, iar aceștia au ratat destule oportunități de a se desprinde, lucru pe care l-au făcut d-abia spre finalul partidei, impunându-se până la urmă cu 3-0.
”Oricât de mic ai fi, dacă-ți dorești, dacă pui suflet, poți face orice!”, îi îndeamnă Denis Drăguș pe copiii care se apucă de fotbal.
Probabil că așa ar putea fi, dacă n-ar interveni alte lucruri pe parcurs, metehne vechi românești pe care nu le regăsim doar în fotbal, dar care ne împiedică să progresăm.
Să savurăm plăcerea de-a fi urmărit echipa României jucând la un turneu final de Campionat European, patima cu care am susținut-o, pentru că, probabil, vor mai trece ceva ani până să se mai întâmple așa ceva, dacă nu cumva se mai întâmplă vreo minune...
