Gigi Becali "bate" cruci într-o veselie, Iordănescu pupă de zor icoane sfinţite, iar jucătorii, indiferent de nivelul la care evoluează, evita să călătorească alături de femei în drumul lor spre stadioane. "Tabieturile" acestea nu se aplică însă şi în Africa. Selma Al Majidi este prima femeie de pe „continentul negru” ce antrenează o echipa de bărbaţi după ce a visat o viaţă întreagă să ocupe un asemenea post. Mai întâi i s-au dat în grijă două grupe de juniori de la clubul Al Hilal Omdurman, din Sudan.
Pasiunea pentru “sportul rege” a apărut în momentul în care a început să meargă la antrenamentele fratelui său mai mic. Pentru că şi-a făcut din asta un obicei, a început să ia notiţe de la fiecare şedinţă de pregătire. "Am notat tot ce antrenorul îi spunea fratelui meu şi coechipierilor săi. Am învăţat instrucţiunile sale tactice pe de rost şi chiar modul în care el aşeza echipa în teren. Seara, repetăm toate instucțiunile împreună cu fratele meu, astfel că am transformat casă într-o sală de antrenament. Foloseam ustensilele din bucătărie ca jaloane şi mă uităm la meciuri împreună cu toată familia. Aşa am început să înţeleg totul din acest sport care în ţara mea este destinat numai bărbaţilor”, a declarat Al Majidi pentru www.fifa.com.
Femeia din Sudan susţine că munca sa ca antrenor la nivel de juniori nu este una tocmai uşoară. "Este foarte greu să antrenezi adolescenţi. A trebuit să fiu puternică pentru a le face faţă. Adolescenţii, de obicei, nu ascultă de adulţi şi, uneori, ei rad de ceea ce le spun”, povesteşte antrenoarea ce deţine Licenţa C şi urmează acum cursurile pentru a obţine Licenţei B.
Vestea că munca dusă de Selma Al Majidi nu este una la întâmplare s-a răspândit rapid în Sudan şi pe adresa tehniciencei au apărut oferte de la mai multe echipe din ligile inferioare. De la juniorii lui Al Hilal Omdurman, femeia a trecut la formaţia Al Nasr, din acelaşi oraş. Experienţa în Liga a 3-a sudaneză nu a fost una tocmai plăcută, mai ales că mulţi dintre jucători au refuzat să ecolueze sub comanda unui antrenor de sex feminin. “Era ciudat pentru ei şi toată lumea nu ştia ce se va întâmpla. Cu timpul le-am câştigat respectul şi au ajuns să mă felicite pentru munca mea. A fost o mare provocare pentru mine şi am dat tot ce am putut pentru a salva echipa de la retrogradare", a povestit Al Majidi.
BBC a inclus-o pe antrenoarea din Sudan pe o listă a celor mai admirate femei din lume în anul 2015. Povestea sa nu se opreşte aici. Deşi trăieşte într-o ţară din estul Africii, unde femeile au drepturi restrânse, Al Majidi îşi doreşte să preia o echipa din prima ligă de fotbal şi chiar să antreneze la nivel internaţional. Deocamdată se bucură doar de sprijinul familiei şi al oamenilor simpli pe care îi întâlneşte pe stradă, nu şi de cel al oficialilor. „Lumea cu care mă întâlnesc în oraş mă opreşte şi îmi strânge mâna, mă felicită pentru ceea ce am realizat până acum şi mă îndeamnă să antrenez în continuare echipe de bărbaţi”.
În Europa, acolo unde fotbalul a devenit nu doar o religie, ci şi o industrie, femeile nu sunt străine de fotbal. Cele mai multe „posturi” le sunt alocate în arbitraj, însă Anglia a mers şi mai departe şi le-a băgat pe reprezentantele sexului frumos chiar în vestiarul fotbaliştilor. Chelsea a avut până în toamna acestui an ca medic o femeie. Eva Carneiro a avut însă un conflict cu Jose Mourinho şi a părăsit gruparea lui Roman Abramovici. Doctoriţa a dovedit că are „sânge în instalaţie” şi s-a contrat serios cu antrenorul care a ajuns să fie şi el demis în luna decembrie. Acum, portughezul este căutat de Real Madrid şi de Manchester United, dar își dorește foarte mult să preia echipa națională a Angliei. Un tip foarte atent la imaginea sa şi dornic mereu să atragă atenţia, Mourinho este în stare să-şi spele păcatele şi să o coopteze pe Selma Al Majidi în staff-ul sau.