Nicușor Stanciu pleacă de la Steaua pentru 10 milioane de euro

28 Aug 2016 | scris de Cristi Semeghin
Nicușor Stanciu pleacă de la Steaua pentru 10 milioane de euro

Gigi Becali și reprezentanții clubului Anderlecht au ajuns la un acord în urma căruia Nicușor Stanciu urmează să-i însoțească în capitala Belgiei, patronului Stelei rămânând să se consoleze cu faptul că a aflat în cele din urmă cât valorează jucătorul stelist și cu cei aproape 10 milioane de euro obținuți în urma acestei tranzacții, pe care îi va primi în tranșe.

Clubul ce juca până nu demult în Ghencea va încasa 4 milioane de euro acum, 3,8 milioane în următoarele 10 luni, iar 2 milioane de euro dacă Stanciu va juca peste 50 la sută din partide, în primii doi ani de contract. Stanciu a semnat un contract pe 5 ani cu echipa la care e legitimat și Alex Chipciu.

"Ei la telefon mi-au spus șapte milioane plus două milioane. Când au venit le-am spus că-mi pot da opt plus două milioane, nu? Mi-au zis că n-au mai negociat cu nimeni așa cum au făcut-o cu mine.
Le-am zis că dacă-mi dau banii în 10 luni le mai scad 200.000 de euro. De aceea l-am dat cu 9,8 milioane până la urmă. Îi dau și lui Porumboiu o șampanie. Fiecare om ia în dreptul lui ce a negociat. La vremea când l-am luat am dat 1 milion de euro pe Stanciu. Zicea lumea că sunt nebun, uite că acum iau 10 milioane", a declarat Gigi Becali la Digisport.

"Patronul mi-a spus clar că vrea 10 milioane de euro. Am tăcut și am muncit! Mă bucur enorm. Eu cu Gigi avem o relație specială, face parte din familia mea. Mi-a spus că eu sunt singura care pot să reușesc într-o lume a bărbaților. Sunt fericită pentru Nicușor, cel care a avut mai multe oferte în această vară. Patronul a decis unde să plece, e firesc ca dânsul să hotărască. Eu sunt fericită pentru ce am reușit în cariera mea și sunt mândră că-l reprezint", a declarat Ana Maria Prodan pentru gsp.ro.

 Nicușor Stanciu devine astfel cel mai scump jucător vândut vreodată de România, detronându-l din această poziție pe Vlad Chiricheș, plecat în 2013 la Tottenham, pentru 8,5 milioane de euro.

Top 5 transferuri jucători români - all time:
1. Nicolae Stanciu - Anderlecht 9,8 milioane de euro
2. Vlad Chiricheș - Tottenham 9,5 milioane de euro
3. Florin Gardoș - Southampton 6,8 milioane de euro
4. Cristi Săpunaru - Porto 6 milioane de euro
5. Bogdan Stancu - Galatasaray 5,7 milioane de euro

 

 

Alte stiri din Sport

Ultima oră