Tricolorii vor întâlni Italia, tot într-un meci amical, pe 17 noiembrie, la Bologna.
”Federația Română de Fotbal are bucuria să anunțe o partidă de excepție pentru echipa națională: pe 27 martie 2016, România va juca acasă, împotriva Spaniei!
Tricolorii vor avea în față reprezentativa care a triumfat în ultimele două ediții de Campionat European și care a câștigat titlul mondial în 2010, echipă calificată, de asemenea, la Euro 2016 și pentru care au evoluat, pe durata ultimelor preliminarii, fotbaliști precum Fabregas, Pique, Mata, Sergio Ramos sau Iniesta.
Detaliile privind ora și locul unde suporterii români vor putea urmări meciul dintre “tricolori” și echipa pregătită de Vicente del Bosque vor fi stabilite ulterior”, se arată în comunicatul FRF.
În prezent, România ocupă locul 14 în topul FIFA, iar Spania, poziția a șasea. (V.M.)