Lucescu explică cum a revenit Zenit de la 0-3 la 4-3.În 16 minute

16 Sep 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Lucescu explică cum a revenit Zenit de la 0-3 la 4-3.În 16 minute

Antrenorul român Mircea Lucescu a declarat că în întreaga sa carieră nu a mai avut parte de un meci precum cel câștigat de echipa sa Zenit Sankt Petersburg pe terenul lui Maccabi Tel Aviv (4-3), după ce israelienii au condus cu 3-0 până în minutul 76.,scrie agerpres.ro."În toată cariera mea nu am mai avut parte de un astfel de meci. Și am o carieră foarte lungă și bogată!", a spus reputatul tehnician român la conferința de presă care a avut loc după jocul din Israel.


"Am început foarte relaxați, iar ei au profitat de acest lucru. Au jucat agresiv, iar noi am pierdut ușor baloanele la mijlocul terenului, în urma presiunii pe care au pus-o asupra noastră. Am comis greșeli, iar adversarul a controlat mingea și a contraatacat. Nu am reușit să ne revenim după șocul primirii primului gol și nu am creat aproape nimic în prima repriză", a adăugat Lucescu, citat de site-ul oficial al clubului.


"În repriza secundă am început mai bine, însă ei au marcat pe contraatac, apoi au înscris încă o dată, un gol fabulos din lovitură liberă. Am făcut câteva schimbări și, după ce am început să jucăm mai rapid, a venit și golul nostru, care ne-a permis să ne recăpătăm entuziasmul. Am continuat să atacăm, iar Maccabi dimpotrivă, a făcut pasul înapoi. A fost 4-3, un rezultat bun, însă ca să fiu cinstit, probabil că nu îl meritam, cu excepția ultimelor 15 minute, în care am profitat de orice șansă pe care am avut-o", a mai spus antrenorul român.
Maccabi a condus cu 3-0 în partida de la Tel Aviv în urma golurilor lui Haris Medunjanin (min. 26 și 70) și Vidar Oern Kjartansson (min. 50), însă rușii au întors rezultatul grație reușitelor lui Aleksandr Kokorin (min. 76), Robert Mak (min. 84), Giuliano (min. 86) și Luka Djordjevic (min. 90+2).


Zenit Sankt Petersburg a devenit cu această ocazie prima echipă din Rusia care câștigă un meci din Europa League după ce a fost condusă cu 3-0. Conform ziarului rus Sport-Express, Zenit este a treia formație din istoria competiției care reușește această performanță, după FC Bruges (împotriva slovenilor de la NK Maribor) și Borussia Dortmund (împotriva norvegienilor de la Odd)

Alte stiri din Sport

Ultima oră