Luminița Huțupan se gândește să plece din țară: "Noi, foștii sportivi, suntem batjocoriți și umiliți!"

12 Iul 2017
Luminița Huțupan se gândește să plece din țară: "Noi, foștii sportivi, suntem batjocoriți și umiliți!"

Luminița Huțupan, 45 de ani, desemnată de Federația Internațională de Handbal cel mai bun portar din toate timpurile, triplă câștigătoare a Ligii Campionilor, se gândește chiar să plece din țară, după ce, picătura care a umplut paharul, a fost anunțată de clubul Oltchim Râmnicu-Vâlcea că nu va mai fi antrenor cu portarii în sezonul următor/

"Handbalul nu a început la Vâlcea cu Huțupan și nici nu se va termina cu Huțupan. Dar e intrigant ceea ce mi s-a întâmplat mie. Cred că am făcut ceva pentru handbalul din Rm. Vâlcea și nu cred că meritam să mi se întoarcă spatele. În toamnă, când s-a apelat la serviciile mele, pentru a antrena portarii, am vorbit că voi avea contract până în această vară, iar apoi mi se va prelungi. Am plecat în vacanță și de atunci am tot fost amânată de cei care susțin formația", a declarat conform gsp.ro, Luminița Huțupan Dinu.

"Cu doar câteva zile înainte să înceapă pregătirea pentru noul sezon, am fost sunată de președintele clubului, domnul Petre Berbecaru, care mi-a spus că noul antrenor, Aurelian Roșca, nu vrea să lucreze cu mine, fără să mi se spună și de ce. Acest mare antrenor în devenire a preferat să aduca doi secunzi, pe nașul și pe finul! Că doar așa se procedează în România, alegerile se fac pe nepotism, nu pe valoare" a adăugat Huțupan.

"Sunt supărată că nu am fost anunțată devreme, nu era nicio supărare. Așa aș fi putut să merg și eu la o altă echipă. Noi, foștii sportivi, mai mari sau mai mici, nu suntem respectați. Am devenit antrenori, dar acum suntem batjocoriți și umiliți de unele persoane care conduc cluburi și habar nu au de sportul pe care îl reprezintă. Aceștia nu înteleg că, în sport, ca în orice domeniu, dacă minți și nu ești serios, nu ai cum să faci perfomanță, nu vei avea rezultatele pe care ți le dorești", a explicat Huțupan.

"Mă gândesc serios să plec din Rm. Vâlcea, poate chiar din România. Nu cred că aș mai putea să mă întâlnesc în oraș cu cei care m-au mințit, cu cei în care am avut mare încredere. O să merg și la Consiliul Local al Municipiului Rm. Vâlcea pentru a cere să mi se retragă titlul de "Cetățean de Onoare". După cele întâmplate, simt că nu merit această distincție" a încheiat fostul portar al Oltchimului.

Alte stiri din Sport

Ultima oră