"Putea deveni prim-ministru, sau poștaș, după cum spunea un jurnalist german, dar marea lui calitate a fost modul în care lovea mingea, mult mai puternic decât toți. Ne referim la acea perioadă din tenis în care a jucat, pentru că acum acest sport a devenit mai simplu și mai violent în forța loviturilor. Și mai vorbim de el chiar și acum, la 30 de ani distanță, pentru că era german. Asta înseamnă că era "mult mai pătrat la cap", vreau să zic mai rațional, decât orice alt jucător latin pe care l-a înâlnit. Și mai e ceva, fiind german, valoarea sa economică era de 10 ori mai mare decât a unui american, de 20 de ori față de un latin și de 50 de ori mai mare decât a unui jucător iugoslav", a explicat Ion Țiriac.
"Boris Becker este acum fie un antrenor, fie un manager, fie un prieten din umbră a lui Djokovic. Nu știu care dintre acestea, dar, din rezultatele obținute, se vede că îi iese. Totuși, din punctul meu de vedere, un antrenor este acela care ia un copil pe la 11-12 ani și-l face numărul unu mondial, iar după aceea o ia de la capăt", a mai declarat Țiriac despre relație de colaborare dintre Becker și numărul unu mondial, Nole Djokovic.