Toata lumea se întreabă de ce Manchester United nu anunţă înţelegerea cu Mourinho. Imediat dupa destituirea portughezului de la conducerea echipei Chelsea ,oficialii lui United i-au propus să il inlocuiască,din vară ,pe Van Gaal. Şi totuşi nici Mou şi nici United nu anunţă acest lucru. Şi asta deoarece există o acerba opoziţie din partea lui Alex Ferguson,legendarul manager(fost) al echipei din Manchester. Fergusson crede că Mourinho nu este o soluţie pentru United,nu se potriveşte valorilor clubului , motiv pentru care Ryan Giggs, actualul secund şi fost mare jucător al echipei care a caştigat atâtea trofee e o soluţie mai bună. Sau, mai spune Fergusson, altă solutie este Maurizio Pochettino, actualul antrenor al lui Tottenham. Totuşi, Jose Mourinho este sustinut de Ed Woodward, vice preşedinte executiv al clubului, el apreciind că doar portughezul poate scoate clubul din actuala criză.
Deocamdată jocurile de putere din interiorul clubului continuă şi în ipoteza că Mourinho vine ca antrenor pricipal se ştie că Giggs va pleca din club. Dar şi un semn ca influenţa lui Alex Fergusson nu mai este atât de mare.