Pep Guardiola este un antrenor norocos. Dar si fericit. De regula, debutul in meseria de antrenor de fotbal este greoi iar succesul vine dupa mult timp. Nu si la el. Numit la conducerea Barcelonei intr-o conjunctura fericita dupa ce sefii clubului respinsesera varianta Mourinho, catalanul a uimit lumea fotbalului reinventand tiki taka si avand sansa unui Messi in urcare accelerata spre varful carierei.
De o creativitate iesita din comun, cu un rar instinct al competitiei Pep a facut din Barcelona o echipa considerata ca fiind cea mai buna din istorie. Si nu neaparat prin rezultate ci prin stilul de joc eclatant si nemaivazut pe un teren de fotbal.
A clacat dupa patru ani uimitori dar imposibil de rezistat la o presiune a succesului pe care chiar el si-o impusese. Un an de pauza si a incercat sa reia povestea la alt club de marca, Bayern munchen. Nu i-a mai iesit.
Totusi de remarcat, cu uimire si admiratie, ca si-a impus stilul de joc la un club,in esenta, conservator si intr-un fotbal reticent la orice inovatie cu iz latin.Bayern joaca spectaculos, are momente de culoare si eficienta intr-un fotbal riguros si calculat cu rigla.
Bayern domina fotbalul german, victoriile , numeroase, devin la un moment dat plictisitoare iar echipa se confrunta nu cu adversarii ci cu propria rutina. In Germania, Guardiola nu are adversar care sa-l motiveze pe cand in Spania se lovea de ambitiile Realului si orgoliile care veneau dinspre Atletico, Valencia sau Sevilla.
Din acest motiv, Bayern-ul lui Guardiola a capotat in Europa, lucru evident in semifinala UCL din acest an cand a incercat sa faca fata Barcelonei. Si, aici e semnalul prost pentru constructia lui Guardiola la Munchen, nu s-a pus nuciun moment problema echipei care va merge in finala.
Iata de ce stirea ca Pep va antrena de anul viitor pe Manchester City reprezinta o veste buna pentru catalan care va merge intr-un campionat ,poate, mai plin de andrenalina competitiei decat cel din Spania.
Manchester United, Chelsea, Liverpool, Arsenal sunt echipe cu ambitii uriase si pot roda o posibila City in incercarea de a castiga trofeul UCL.
Pentru ca asta isi doreste Guardiola:sa redevina fericitul Pep de la Barcelona.