În setul al treilea din sferturile de finală ale turneului de la Washington, Simona Halep, locul 2 WTA, a abandonat partida în fața jucătoarei Ekaterina Makarova: 6-2, 3-6, 0-1.
Simona Halep a început foarte bine, dar treptat ea a cedat, din cauza căldurii de peste 40 de grade de la Washington.
În setul al treilea, la 0-1, Simona a cerut să i se măsoare tensiunea, după care a decis să se retragă.
Simona Halep, principala favorită a turneului, a fost programată de organizatori de fiecare dată la orele prânzului pe o căldură excesivă.
Jucătoarea noastră va dobândi un cec de 6.200 de dolari și 60 de puncte WTA.