Mutu (37 de ani) a primit un trofeu din președintelui FRF, Răzvan Burleanu, un buchet de flori și un tricou al primei reprezentative, iar pe cubul de deasupra terenului Arenei Naționale au rula imagini cu golurile înscrise de atacant pentru România. Adrian Mutu a adresat câteva cuvinte suporterilor prezenți la meci la stația de amplificare a stadionului, mulțumind pentru susținerea arătată de-a lungul carierei sale.
Atacantul Adrian Mutu, care în sezonul recent încheiat a fost legitimat la clubul ASA Târgu Mureș, și-a anunțat, la 20 mai, retragerea din activitate prin intermediul unei scrisori trimise cotidianului italian ''Corriere dello Sport-Stadio''. Mutu a mulțumit în special clubului Fiorentina și echipei naționale a României, deoarece grație lor a atins apogeul în fotbal.
În cei 20 de ani de carieră, în care a purtat tricoul a 13 cluburi, Mutu a marcat 199 de goluri. El și-a început cariera la FC Argeș, iar apoi a evoluat la Dinamo București, Internazionale Milano, Hellas Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul Ploiești, Pune City și ASA Târgu Mureș. A jucat la loturile naționale de juniori, precum și la reprezentativa națională de seniori, pentru care a marcat de 35 de ori în 77 de meciuri, el deținând recordul de goluri marcate pentru România alături de Gheorghe Hagi.