“Vezi că întreaga zidire tuturor în aceeaşi masură le slujeşte. Soarele, luna şi stelele pe toţi în acelaşi chip îi luminează; văzduhul, tuturor, deopotrivă le păstrează viaţa, pământul, pe toţi, la fel îi ţine şi îi hrăneşte; apa, tuturor, la fel le astâmpără setea – tuturor, zic, în aceeaşi măsură, adică bogatului şi săracului, celui vestit şi celui neştiut, stăpânului şi robului. Din aceasta învăţăm că toate bunurile noastre, pe care Dumnezeu ni le-a dat, de asemenea trebuie să ne fie spre folosinţă nouă şi aproapelui nostru, deopotrivă. Pâinea noastră, haina noastră, mintea noastră şi casele noastre trebuie să ne fie îndeobşte, să ne slujească atât nouă, cât şi aproapelui nostru”.
Sfântul Tihon din Zadonsk, în volumul “Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi”