„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu? Iată cum. Dacă eşti elev sau student la vreo instituţie de învăţământ sau funcţionar sau ofiţer, la indiferent ce armă, sau tehnolog, pictor, sculptor, industriaş, maistru de atelier, adu-ţi aminte că pentru fiecare dintre noi ştiinţa supremă este să fii creştin adevărat, să crezi cu adevărat în Dumnezeu, Cel în trei ipostasuri, să «vorbeşti» în fiecare zi cu Dumnezeu în rugăciune, să iei parte la sfintele slujbe, să respecţi poruncile şi rânduielile Bisericii şi să-L porţi în inimă pe Iisus înainte de lucru, în timpul lucrului, după lucru, fiindcă El este lumina, puterea, sfinţenia şi ajutorul nostru.” (Sfântul Ioan din Kronstadt, “Viaţa mea în Hristos”)