Gripa: Un nou vaccin care ţine pasul cu mutaţiile virusului!

07 Dec 2016 | scris de Magda Marincovici
Gripa: Un nou vaccin care ţine pasul cu mutaţiile virusului!


Lupta contra gripei face progrese. Până la producerea unui vaccin universal, care ne-ar scuti să ne mai vaccinăm în fiecare an contra gripei, o nouă tehnică ar putea permite creşterea cu 70% a beneficiilor comparativ cu vaccinul actual.

O echipă de specialişti de la Universitatea din Wisconsin (Statele Unite) a reuşit să creeze o suşă vaccinală mai uşor de produs, care contribuie la creşterea eficienţei vaccinurilor. Rezultatele specialiştilor de la Universitatea Wisconsin au fost publicate în revista de ştiinţă PNAS.

În fiecare an, virusul gripal provoacă epidemii extinse şi multe decese. La nivel global, anual, potrviti statisticilor, se înregistrează între 3 şi 5 milioane de cazuri grave de gripă şi între 250.000 şi 500.000 de decese.

În faţa virusului gripal, extrem de versatil, singura soluţie o reprezintă vaccinul. Din păcate, virusul gripal este capabil de mutaţii foarte rapide, motiv pentru care, în fiecare an, este necesar un nou vaccin care să facă faţă noilor variante ale virusului.

În acord cu agenţiile naţionale de sănătate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii indică suşele pentru care vor fi preparate vaccinurilor: suşele folosite vor fi cele valabile în epidemiile înregistrate în anul precedent.

În general, sunt dou varietăţi ale suşei A şi alte două de tipul B. Problema este că producţia vaccinului presupune mult timp şi, dacă epidemia de gripă se instalează târziu (uneori prin luna martie), vaccinul pentru anul următor are toate şansele să fie mai puţin eficient.

Pentru a contracara acest fenomen care este din ce în ce mai prezent, o echipă de specialişti americani a descoperit un mod mai rapid de a cultiva virusul, folosind celule ale unor mamifere, în loc de ouă, aşa cum se procedează în prezent.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră