Pete maronii, cancere de piele... Doctorul Claudia Ciobanu, medic specialist dermato-venerologie, atrage atenţia că este în creştere numărul femeilor tinere cărora le-au apărut pe faţă pete maronii, care sunt diagnosticate cu epiteliom bazocelular. Cauzele: expunerea prelungită fără protecţie la soare şi solarul! Pentru că, spune dr. Ciobanu, celulele pielii au memorie, nu uită că au fost agresate, iar efectul negativ al ultravioletelor este cumulativ. Este efectul numit foto-îmbătrânire.
Cine bate mai des la uşa cabinetului, doamna doctor? Şi ce vă atrage atenţia, în primul rând?
Din păcate, multe femei tinere bat la uşa cabinetului. Mă surprinde pielea cu aspect îmbătrânit. Au acele pete maronii, numite şi pete de bătrâneţe, care sunt specifice persoanelor în vârstă. Dar acum, tot mai des, le descopăr la persoane tinere. Au au fost la mare, la plajă şi n-au avut nimic. Dar, într-o vară, spre sfârşitul ei, după ce a trecut bronzul, dintr-o dată au apărut aceste pete. Până acum, nu aveau aşa ceva . Dar eu le explic că efectul negativ al expunerii neprotejate la soare este unul cumulativ. Celulele au memorie, ele nu uită că, de-a lungul timpului, au fost agresate şi că, dintr-o dată, pielea reacţionează prin apariţia acestor pete.
Care sunt cauzele?
Principalul factor de risc este expunerea la soare prelungită, fără respectarea recomandărilor de protecţie. Extrem de periculos este şi solarul care, din păcate, este încă foarte mult folosit. Solarul înseamnă o doză mare de iradiere într-o perioadă scurtă de timp. Solarul este răspunzător de cancerul de piele, cu incidenţă din ce în ce mai mare, atât melonom, cât şi carcinoame bazo-celular, spino-celulare, boli care erau frecvente la vârstnici. Dar, acum, le diagnosticăm la persoane în jur de 30 de ani din cauza razelor ultraviolete - UVA şi UVB – şi a solarului, care distrug fibrele de colagen, într-un proces de foto-îmbătrânire.
Care ar fi soluţiile?
Sunt soluţii în cabinetul medical şi în stilul de viaţă. De exemplu, în cabinetul medical am un aparat benefic pentru orice tip de piele, inclusiv bronzată, pentru tratamente rapide, efectuate pe tot parcursul anului, inclusiv vara, fără reacţii adverse, în scop profilactic, dar şi curativ.
Este un aparat cu două aplicatoare. Unul care foloseşte radiofrecvenţă fracţionată, non-ablativă. Pare ceva sofisticat, dar, de fapt, aplicatorul are o matrice care eliberează radiofrecvenţă, cu care pot tratata de la cicatrici de acnee în stadiul iniţial, eritematoase, până la cicatrici de acnee profunde, care apar la orice vârstă, după episoade severe de acnee. Tot cu acest aplicator pot ameliora şi elimina vergeturile, ceea ce este foarte important în condiţiile în care peste 80% dintre femei au această problemă după sarcină.
Se pot ameliora ridurile fine, care apar după vârsta de 25 - 35 de ani , ridurile mai profunde, aspectul de piele îmbătrânită, porii dilataţi, tulburările de pigmentare, pielea lăsată, care şi-a pierdut elasticitatea.
Al doilea aplicator ajută la ridicarea pielii. Este ceea ce se numeşte lifting non-chirurgical, cu lumină infraroşie şi radiofrecvenţă bipolară. Lumina infraroşie, fără a leza epidermul, este absorbit în derm şi produce o încălzire intensă, care estre urmată de o contracţie a fibrelor de colagen. Şi apare aproape instaneu acest efect de lifting. Este recomandat pentru şanţuri nazale adâncite, când se pierde uniformitatea mandibulei, în zona bărbiei lasată etc.
Şi aceste performanţe, evident, trebuie susţinute de un stil de viaţă normal...
Tot ce se face în cabinetul medical trebuie susţinut de un stil de viaţă echilibrat. Asta înseamnă opt ore de somn noaptea, alimentaţie sănătoasă, echilibrată nutritiv, mişcare, sport în aer liber. Să avem grijă de pielea noastră, în general, de ten , în mod special, să respectăm recomandările specialiştilor privitoare la expunerea la soare. Pentru că îmbătrânirea este un proces normal. Ea vine, dar nu e nevoie să o grăbim.