O altă persoană a murit în România din cauza COVID-19.
Este vorba despre o femeie de 80 de ani, din judeţul Bacău, internată la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi, în Secţia ATI, a informat Grupul de Comunicare Strategică.
Femeia a fost confirmată cu noul coronavirus în data de 25 martie, iar decesul a fost pronunţat pe 26 martie.
Ea avea insuficienţă cardiacă şi fibrilaţie atrială.
Decesul a fost raportat în noaptea de joi spre vineri.
Alte 5 decese din cauza coronavirusului s-au înregistrat joi seară în România. Pacienții erau din București, Timișoara, Arad, Neamț şi Iaşi și aveau 45, 49, 56, 70 şi 75 de ani.
Printre pacienți se aflau un bărbat de 45 de ani care a murit în ambulanță, în timp ce era tranportat la spital, și un alt bărbat de 49 de ani care a mers de două ori la spital și a fost diagnosticat cu pneumonie încă din 20 martie, fără a fi însă internat. El a solicitat ambulanța cu două zile în urmă, dar nici atunci nu a fost spitalizat, scrie hotnews.ro.
Până în prezent în România au fost înregistrate 24 de decese din cauza COVID-19.