Tot mai multe cadre medicale care lucrează cu pacienți cu Covid-19 apelează la ajutorul medicilor psihiatri şi al psihologilor, în condițiile în care fac tot mai greu faţă stresului şi oboselii, potrivit specialiştilor.
“Pot să vă spun (…) că inclusiv cu ajutorul Consiliului Judeţean am înfiinţat o linie de telefon, Telverde, a Spitalului de Psihiatrie, pentru gestionarea situaţiilor de criză, care funcţionează încă de la începutul pandemiei. (…) Starea de anxietate este crescută şi partea de reacţii depresive în momentul actual”, a declarat marți directorul medical al Spitalului de Psihiatrie din Sibiu, medicul Ciprian Băcilă, citat de Agerpres.
Tot mai multe cadre medicale care tratează pacienții cu Covid-19 ajung în cabinetele psihologilor atât din cauza epuizării psihice, cât și fizice.
“Stresul este cu adevărat o mare consecinţă a ceea ce a fost şi, nu în ultimul rând, tot mai multe solicitări, noi, psihologii, avem din partea cadrelor medicale. Cadre medicale care sunt epuizate după efortul de săptămâni, de luni. Şi aceasta cred că este, nu i-aş spune o problemă, ci o realitate asupra căreia ar trebui să ne aplecăm serios de tot”, a precizat directorul Departamentului de Psihologie din cadrul Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, psiholog psihoterapeut Mihaela Bucuţă.