Cercetătorii americani au efectuat un sondaj și rezultatele arată că 31% dintre americani consideră că lipsa de exerciții fizice reprezintă principalul obstacol în tentativa de a elimina kilogramele suplimentare, 26% pun pe seama a ceea ce mănâncă faptul că nu pot slăbi, iar 17% pe costul ridicat pentru asigurarea unui stil de viață echilibrat. 12% susțin că obstacolul cel mai mare în pierderea în greutate îl reprezintă determinarea și timpul necesar. Doar o persoană din zece crede că starea psihilogică este un factor care influențează gradul de reușită a unui regim de slăbit. Aceasta poate fi explicația pentru care unii dintre noi eșuează în timpul unei diete, spune prof. dr. Diane Robinson, neuropsiholog și director al programului de sănătate din cadrul Orlando Health.
Astfel, pentru a elimina kilogramele suplimentare și a ne menține la greutatea normală o perioadă îndelungată, trebuie să facem mai mult decât pur și simplu să ne gândim la ceea ce mâncăm. Noi avem nevoie, totodată, să înțelegem de ce mâncăm.
Prof. dr. Diane Robinson spune că, încă din copilărie, suntem atașați emoțional de alimentație. Astfel, alimentele sunt, frecvent, folosite pentru a ne consola sau pentru a ne recompensa. Sunt unele persoane care au chiar legături afective cu unele alimente.
A accepta alimentele ca alimente
Pentru a reuși atunci când ținem o dietă, în sensul de a ajunge la o greutate normal și a o proteja cât mai mult timp, obiectivul este de a accepta emoția resimțită și de a vedea în alimente ceea ce sunt, adică alimente și în nici un caz o recompensă, o consolare.
Trebuie să ne schimbăm modul în care ne controlăm emoțiile, stresul, anxietățile. Pentru că odată ce ne reechilibrăm din punct de vedere psihologic, regimul de slăbit își poate atinge scopul și rezultatele pot fi conservate mult timp.
Trebuie pur și simplu să fim atenți la ceea ce mâncăm și să mâncăm doar atunci când într-adevăr este nevoie, mai spune prof. dr. Diane Robinson.