România e în stare de alertă epidemică din cauza gripei. În ultima săptămână a lui 2022 au fost aproape 5.000 de cazuri de gripă, iar două persoane şi-au pierdut viaţa din cauza virusului.
Ministrul Sănătăţii a explicat că nu declară epidemie pentru că ar însemna aplicarea unor restricţii. Iar autorităţile fac recomandări pentru populaţie, în special pentru școli, spitale şi angajatori, dar şi pentru restul populaţiei.
Ligia Deca, ministrul Educaţiei, susţine că şcolile vor începe cursurile normal, de luni.
În ultima săptămână a anului trecut, pentru care datele au fost comunicate joi, s-au înregistrat primele decese din cauza gripei în actualul sezon rece: două femei din București, de 25 și 50 de ani, nevaccinate antigripal și care aveau și alte afecțiuni.
Institutul Național de Sănătate Publică notează că este cea de-a treia raportare la rând în care cifrele depășesc ratele istorice în privința virozelor, iar această evoluție indică faptul că se poate vorbi de alertă epidemiologică.
În săptămâna 26 decembrie – 1 ianuarie au fost diagnosticate cu puțin sub 5.000 de cazuri de gripă clinică, aproape dublu față de intervalul anterior.
Mai bine de jumătate au fost în Capitală.