Sleeping beauty diet, la modă, dar periculoasă pentru sănătate!

15 Iun 2017 | scris de Magda Marincovici
Sleeping beauty diet, la modă, dar periculoasă pentru sănătate!

Conceptul ”sleeping beauty diet”, inspirat din desenele animate, Frumoasa din pădurea adormită”, este foarte simplu: cu cât dormi mai mult, cu atât mănânci mai puțin. Regimul recomandă sedative sau somnifere pentru a putea dormi până la 20 de ore, zilnic. Ideea ”sleeping beauty diet” s-a născut pe site-urile pro-anorexie.

Acest regim, care constă în a dormi cât mai mult posibil pentru a scăpa de tentația de a mânca, a atras avertismentele medicilor, care au aduc dovezi că acesta este foarte periculos pentru sănătate, transmite site-ul topsante.

Într-un articol pentru Broadly, Tracey Wade, profesor la Universitatea de psihologie Flinders din Australia, afirmă că dependența de sedative are consecințe nefaste. Persoanele care folosesc pentru aceasta anxiolotice pentru a dormi, cum sunt benzodiazepinele, creează dependență, deoarece este necesară creșterea treptată a dozelor pentru a obține efectul dorit, explică prof. Wade.  

Dacă dormiți 20 de ore pe zi, nu mai există interacțiune socială, apare izolarea cu impact asupra stării generale, precizează prof. Wade în Broadly. Specialistul adaugă că acest ritm de viață poate provoca depresie.

Potrivit prof. Wade, acest regim atrage din ce în ce mai multe tinere, deoarece ele îl consideră ușor de urmat, nu presupune un efort special, ci doar să dormi cât mai mult. La prima vedere, acest regim pare ușor de realizat.

Dar se pune întrebarea cum pot aceste persoane să gestioneze orele când le este foame și cum vor face față creșterii riscului de denutriție. 

În privința scăderii în greutate, până acum, nu s-a dovedit eficiența acestui regim subliniază  prof. Wade. La primele ore ale zilei, corpul are nevoie de mai multă hrană și, în contextul acestui regim, există riscul apariției unei tulburări de comportament legat de alimentație, care poate conduce la ingestia unor cantități mari de hrană într-un timp scurt, precizează prof. Wade. 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră