Revelion fără kilograme în plus: Dans, ciocolată neagră, puțin alcool!

30 Dec 2016 | scris de Magda Marincovici
Revelion fără kilograme în plus: Dans, ciocolată neagră, puțin alcool!

 

Iată sfaturile lor:
1. Înfometare. Înaintate de festinul dintre ani, potoliți-vă foamea cu fructe, în special mere, migdale și beți multă apă. Dar în niciun caz nu vă înfometați!

2. Savurați. Că este vorba de un măr, un colț de pâine proaspătă, încercați să le mâncați în liniște, să mestecați bine, savurând fiecare înghițitură.

3. Ciocolată neagră. Nu e Crăciun sau Revelion fără ciocolată. Totuși, alegeți ciocolata neagră, (70% cacao), bogată în flavonoide și minerale, benefice pentru sănătate. Rația:
2-3 pătrațele pe zi, respectiv, 20-30 de grame pe zi. În schimb, evitați ciocolata cu lapte, care conține multe grăsimi și zahăr, dar mai puțin unt de cacao.

4. Alcool. Iată câteva argumente care motivează această recomandare. Alcoolul conține mult zahăr și, evident, calorii! De exemplu, o cupă de șampanie conține 80 kcal, un pahar de Baileys – 131 kcal și un pahar de vin roșu, 70 kcal.

5. Spuneți NU. Știm bine că la mesele de Crăciun suntem ispitiți cu tot felul de preparate. Ele vin în cascadă și este foarte greu să rezistăm tentației. Pentru a ne proteja de dezechilibrele provocate de abuzul de alimente și de chinul de a scăpa de kilogramele acumulate, învățați să spuneți elegant Nu. Este și o demonstrație a voinței dumneavoastră de a vă proteja!

6. Activitate fizică. Este demonstrat că nu trebuie să renunțăm la activitatea fizică în perioada dintre Crăciun și Anul Nou. Dimpotrivă, este perioada cea mai bună pentru a elimina eventualele kilograme acumulate. Chiar dacă temperaturile au scăzut, că suntem mai obosiți, o oră pe zi alergați sau mergeți în ritm alert pe aleile unui parc. Veți avea un tonus bun, vă întăriți imunitatea și reduceți riscul de a lua în greutate.

7. Dansați. Știați că o persoană care cântărește circa 70 de kilograme pierde aproximativ 85 de calorii dacă dansează doar un sfert de oră! Așadar, dansați în noaptea dintre ani. Beneficiile sunt multiple: eliminați calorii, sunteți o companie agreabilă și veți avea o dispoziție de invidiat!

8. Somnul. În această perioadă, știm toți, dormim mai puțin și există riscul, dovedit prin studii, să compensăm oboseala, mâncând mai mult. În plus, lipsa somnului se traduce printr-o scădere a nivelului testosteronului, hormonul creșterii implicat în procesarea grăsimilor și caloriilor. Testosteronul bate în retragere și face locul hormonului numit grelina, care stimulează pofta de mâncare. Așadar, chiar în această perioadă respectați cele 7-8 ore de somn pe noapte.

9. Cântarul. E bine ca, în această perioadă, să vă cântăriți cam de două ori pe săptămână, pentru a ține kilogramele sub control. Dar asta nu înseamnă că trebuie să faceți o obsesie!

10. Temperatura. Iată o altă modalitate prin care puteți să mai eliminați ceva din caloriile suplimentare: a reduce temperatura din interiorul casei. Pe de o parte, organismul este pus în situația de a folosi mai multe calorii pentru a-și menține temperatura, iar pe de altă parte, veți fi mai în formă pentru a răzbi cu multele treburi pe care le aveți de rezolvat.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră