Decizia luată vizează 19 substanţe, dintre care cel mai des utilizate sunt triclo-carban şi triclosan, responsabile de producerea unor dereglări hormonale.
Responsabilii americani sunt de părere că săpunurile antibacteriene nu sunt mai eficiente decât cele obişnuite, dar cresc rezistenţa bacteriilor la antibiotice.
Potrivit oficialilor, mare parte dintre cele peste 2.000 de produse antibacteriene aflate pe piaţa americană conţin cel puţin una dintre cele 19 substanţe interzise.
Producătorii au la dispoziţie un an pentru a se conforma. Decizia nu priveşte produsele antibacteriene folosite în spitale.