De aceea, ne recomandă să faceme analizele medicale anuale, deoarece unele pot scoate la suprafaţă, în faze incipiente, o boală de rinichi, care adesea evoluează fără simptome.
Cum definiţi rinichiul?
Cenzorul final al organismului.
Evident nu este un citat, ci concluzia la care aţi ajuns după ani şi ani de medicină la patul bolnavului de rinichi. Şi totuşi, de ce, cenzor?
Pentru că, în ciuda a ceea ce se crede, rinichiul este organul care separă ceea este bun pentru organism şi îl reţine de ceea ce este rău, de toată toxicitatea rezultată din metabolism, şi-l elimină.
Am ajuns la această definiţie după o lungă carieră ca medic, dar şi din încercarea de cunoaştere a unei istorii care începe, dacă vreţi, de la medicina antică chineză. Rolul rinichiului de epurare a organismului este formidabil. El a fost perceput astfel de înţelepţii antici, în special cei chinezi. Rinichiul este organul fără de care nimic nu poate merge bine în organism.
Când aţi cuprins complexitatea acestui organ?
Eu am pornit de la percepţia complexităţii acestei specialităţi, pe care am început-o în 1976, la Spitalul Clinic de Nefrologie „Carol Davila”, unde sunt şi în prezent. Mi-am dat seama cât de complexă este această boală generată de îmbolnăvirea rinichiului: cele mai teribile hipertensiuni, cele mai grave anemii, cele mai mari tulburări endocrine, cele mai mari tulburări ale osului, digestive, hepatice etc. sunt interferenţe formidiabile. Această patologia renală strânge, practic, la un loc o serie întreagă de boli, care duc spre îmbolnăvirea rinichiului.
Ce înseamnă îmbolnăvirea rinichiului, tot aşa din experienţa dumneavoastră îndelungată?
Îmbolnăvirea rinichiului semnează, practic, soarta pacienţilor. Să luăm, de exemplu diabetul. Marea majoritate a pacienţilor diabetici mor de rinichi.
Domnule profesor, care sunt analizele şi valorile acestora care ar trebui să ne ducă în cel mai scurt timp la medicul specialist?
Produsul final al rinichiului este urina. În momentul în care analizăm urina şi depistăm proteinurie sau albumină prezentă în urină, deja ceva nu e în regulă: filtrul renal este afectat.
Concret, pe buletinul de analize apar nişte valori. De la care ar trebui să ne facem griji?
Proteinuria normală este de până la 150 mg/24 de ore. În anumite situaţii fiziologice - sarcină, suprasolicitare, sindrom febril etc. -, poate creşte până la 300 mg/24 de ore. Dincolo de aceste cifre intrăm în zona patologicului. Nu trebuie să inventăm roata. Avem analizele anuale care trebuie făcute, dar partea proastă este adresabilitatea la medicul de familie, care este o mare suferinţă la noi. Apoi, din păcate, conştiinciozitatea şi corectitudinea examenului de urină nu ating cotele necesare. Or, în aceste condiţii, se strecoară o serie de vicii ascunse, de mici tulburări, care scapă atenţiei şi, în felul acesta, boala continuă să evolueze.
Aşadar, când analizele indică valori depăşite înseamnă că trebuie să mergem la nefrolog?
Neapărat. Pentru că perfidia acestei bolii cronice de rinichi este evoluţia ei fără simptome, lipsa durerii. Sunt câteva semne nespecifice: oboseală, greaţă, inapetenţă... şi ne trezim cu insuficienţă renală în stadii avansate.
Deci nu trebuie să ne lăsăm duşi la medic abia atunci când apar simptomele.
Depinde de boala de rinichi. De exemplu, colica renală dă una dintre cele mai intense dureri, percepută în patologie. La unele boli infecţioase, apare febra, apar şi unele semne violente. Dar subminarea rinichiului de boala diabetică, de ateroscleroză, de hipertensiune trece asimptomatic.
În ultimii ani, spectrul patologiei întâlnit în clinică s-a modificat. Cu greutate mai vedem azi o glomelunefrită acută difuză post streptococică aşa cum am învăţat-o clasic şi am întâlnit-o în zorii profesiei.
Ce este această boală?
Este o suferinţă a rinichiului generată de o infecţie faringo-amigdaliană cu un anume tipt de streptococ, pe care nu o prea mai întâlnim.
De ce?
Pentru că antibioterapia reuşeşte să stăpânească infecţiile. A crescut capacitatea noastră de a depista boli renale cu patologie imuno-alergică, vasculitele, a crescut eficienţa puncţiei renale, cea care ne spune exact ce fel de maladie renală este.
Domnule profesor, cum putem să ne ţinem rinichii cât mai mult timp într-o stare bună de sănătate?
În general, sănătatea nu se ţine cu medicamente. Sănătatea înseamnă stil de viaţă corect, prevenţie, conştientizarea riscurilor, controale periodice şi legătura permanentă cu un medic de familie, care să fie cunoscător al patologiei membrului de familie, dar şi al întregii familii.
Aţi spus prevenţie. Ce trebuie să facem pentru a ne proteja rinichii, pentru că, aşa cum ne spuneaţi de curând, 40% dintre adulţii români suferă de boală cronică de rinichi?
Sunt câteva reguli care pot preveni suferinţele renale şi nu numai. Să păstrăm nivelul glicemiei şi al colesterolului la valori normale, presiunea arterială între 12/7 şi 14/8, să bem zilnic o cantitate suficientă de apă, să reducem consumul de sare, alimentele procesate, să renunţăm la fumat, sedentarism şi să ne menţinem la o greutate normală. Să reţinem că persoanele cu risc crescut de boală cronică de rinichi sunt cele cu hipertensiune arterială, diabet zaharat, boli cardio-vasculare și cele care au rude de gradul I în dializă/transplant renal.
