În legătură cu acest fenomen – rezistenţa la antibiotice - unde se plasează ţara noastră în ansamblul ţărilor europene?
De la început subliniez că suntem o ţară cu un nivel înalt de rezistenţă la antibiotice, explicabilă prin abuzul de antibiotice. România se plasează pe primele locuri în Europa atât din punct de vedere al consumului, cât şi din punct de vedere al rezistenţei la antibiotice. România împarte aceste locuri cu ţări care nu sunt la distanţe mari de noi. Mă refer la Grecia, Cipru, Italia... Situaţia este diametral opusă, vorbind de acest fenomen, în ţările nordice, unde consumul de antibiotice este redus şi, implicit, rezistenţa, este la nivele mult, mult mai mici.
Când vorbim despre acest fenomen, ne gândim şi la tuberculoza, la tuberbuloza multirezistentă. Care este situaţia, ştiut fiind că această boală reprezintă o problemă la noi?
Referitor la tuberculoză, nu trebuie să ne gândim neapărat la un consum de antituberculoase foarte mare la noi. Problema este că, la noi, un procent important dintre pacienţii cu tuberculoză, respectiv, aproximativ 5%, au tuberculoză multidrog rezistentă. Aceasta înseamnă că, în ţara noastră, în fiecare an, avem aproximativ 15.000 de cazuri noi de tuberculoză şi 700 cazuri noi de tuberculoză multidrog rezistentă.
De fapt, ce este tuberculoza multidrog rezistentă?
Este o formă de tubeculoză greu tratabilă, chiar foarte greu. Tratamentul se prelungeşte mult, durând între 18 şi 36 de luni. Este un tratament foarte dificil de realizat şi foarte costisitor. Dacă la tuberculoza obişnuită avem nivele foarte bune din punct de vedere al reuşitei terapeutice – peste 80% dintre cazuri se vindecă -, în cazul tuberculozei multidrog rezistente, procentul este mult mai mic. Eu sper ca, prin adoptarea strategiei naţionale asumate de Guvernul României în cursul acestui an, va exista şi posibilitatea accesului tuturor la medicamentele disponibile în momentul de faţă pentru tratamentul acestei forme de tuberculoză. În cazul acestei boli, tratamentul are două finalităţi: ne gândim la vindecarea pacientului şi la limitarea răspândirii bolii. Un pacient tratat corect, care răspunde la tratament, nu mai răspândeşte infecţia în jurul lui.
Domnule profesor, care sunt bacteriile, care au devenit mai puternice ca antibioticele?
Sunt bacterii care se află în monitorizare din punct de vedere al rezistenţei la nivel european. Stafilococul, bacilul piocianic şi Klebsiela fac parte din acest lot de monitorizare. Problema legată de aceste bacterii este că, de multe ori, ele se asociază cu infecţiile cauzate de îngrijirile medicale, aşa-numitele infecţii nozocomiale. Aceste infecţii sunt foarte greu de tratat, mai ales că ele afectează persoane care au şi comorbidităţi, ceea ce face ca răspunsul la tratament să fie mai puţin eficient.
Sunt în momentul de faţă boli pe care nu le mai putem trata cu actualele antibiotice?
Nu aş spune boli, ci cazuri de pacienţi, care fac infecţii cu bacterii rezistente la orice antibiotic cunoscut. Din nefericire, sunt asemenea situaţii, dar nu sunt multe. Îngrijorător este faptul că aceste cazuri există şi numărul lor se poate multiplica în viitor.
Domnule profesor, au devenit bacteriile mai „inteligente”, comparativ cu antibioticele?
Da, sunt mai inteligente decât omul, pentru că, practic, antibioticele sunt folosite de aproximativ 75 de ani, în timp ce istoria bacteriilor este de milioane de ani, poate şi mai mult.
Bacteriile găsesc mecanismele prin care să ocolească exact ceea ce le pregăteşte omul în laborator: antibioticul. Problema este că această rezistenţă nu apare decât în prezenţa antibioticului. Ea este indusă de prezenţa antibioticului. După un număr de ani, sensibilitatea bacteriei la antibiotic poate reveni. Astfel, antibioticul ar putea redeveni eficient şi aceasta este una dintre modalităţile de reutilzare a unora, în sensul de a face o rotaţie a acestor antibiotice, dar la intervale de ani de zile.
În aceste condiţii, având în vedere că reutilizarea presupune ani de zile, avem nevoie de noi antibiotice? Care sunt perspectivele?
Perspectivele nu sunt foarte îmbucurătoare. Pentru că s-ar putea să asistăm, pe fondul scăderii acoperirii vaccinale, la o situaţie foarte gravă, comparabilă cu cea din epoca pre-antibiotice, când numeroase infecţii bacteriene reuşeau să pună viaţa în pericol, pur şi simplu pentru că nu existau medicamente. Eu sper să nu ajungem a fi contemporani cu o asemenea situaţie. Dar fără măsuri energice, inclusiv în sectorul veterinar, pentru că se ştie că sunt ferme în care antibioticele sunt adăugate în hrana unor animale, lucrurile pot scăpa de sub control.
Ar putea veni o soluţie dinspre medicina orientală?
Medicina orientală are efecte de ordin general, din punct de vedere al apărării de bacterii, antiinfecţioase. Dar când discutăm de infecţii majore, atunci organismul se apără cât poate şi el. Când există riscul unor complicaţii grave, aceasta nu mai face faţă şi este nevoie de antibiotice.
