Aţi vorbit recent, domnule profesor, despre un nou medicament destinat persoanelor cu HIV/SIDA. Ce avantaje prezintă?
Se preconizează ca, anul viitor, Agenţia Europeană a Medicamentului EMA să dea undă verde acestui medicament. Important este că prin acest medicament s-au făcut două progrese majore: pe de o parte, efectuarea numai o dată pe lună a unei terapii injectabile, pe de altă parte, faptul că este o combinaţie de patru medicamente într-unul singur care se va putea administra inclusiv pacienţilor poliexperimentaţi, oferindu-le o speranţă de viaţă foarte bună. Aşadar, vorbim despre progrese foarte mari.
Cine sunt pacienţii poliexperimentaţi?
Sunt pacienţii din cohorta anilor 90, care au trecut prin foarte multe scheme terapeutice, au tot felul de mutaţii şi care nu mai răspund la actualele terapii.
În situaţia fericită în care acest medicament ar fi disponibil şi în ţara noastră, cam câţi bolnavi ar avea nevoie de el?
Aproximativ 20% dintr-un total de aproape 10.600 de bolnavi. Este vorba de pacienţi selecţionaţi, care nu mai răspund la actualele terapii.
Aţi vorbit despre viitor, dar la ora actuală...
În prezent, pacienţii cu HIV/SIDA beneficiază de terapii, consult medical şi de evaluări periodice. Foarte important este că femeia însărcinată are asigurată testarea pentru HIV/SIDA în primul şi al doilea trimestru, că medicii ginecologi sunt la curent cu această testare.
Astfel, am derulat, asemenea teste, împreună cu medicii ginecologi, la Maternitatea Panait Sârbu cu rezultate foarte bune. Din peste o sută de femei însărcinate şi cu HIV/SIDA care au născut aici, niciuna nu a transmis virusul fătului, la naştere. Aceste femei au fost monitorizate în timpul sarcinii, s-a aplicat profilaxia transmiterii verticale ca la carte şi copilul a venit pe lume absolut normal. Ceea ce este foarte, foarte bine.
Care mai este situaţia cu tinerii care îşi administrează droguri injectabile?
Sunt probleme de aderenţă. Adică, ba îşi iau, ba nu îşi iau medicamentele sau întrerup tratamentul cu de la sine putere. În cazul lor, monitorizarea este mai dificilă, atât timp cât ei nu se prezintă la termen la evaluări. În mod normal, pacienţii ar trebui să vină o dată pe lună. La Institutul „Matei Balş”, noi le asigurăm inclusiv consiliere psihologică şi terapie de substituţie pe metadonă printr-un program cu CNAS. În prezent, ei au la dispoziţie maximum de servicii, dar, din păcate, ei trebuie să facă efortul de a le primi, pentru că nu putem să alergăm după ei pe stradă.
Cum a fost 2016, comparativ cu 2015 din punct de vedere al HIV/SIDA, la noi?
Situaţia în general şi numărul acestor pacienţi sunt stabile, se menţin pe acelaşi palier. Înregistrăm o rată de supravieţuire foarte bună mai ales printre cei din prima cohortă, a copiilor infectaţi în anii 90, care acum sunt sub terapie şi au reuşit să înveţe, unii să aibă o meserie, alţii sunt arhitecţi, ingineri.
